Actualitate

Au inceput audierile de martori in dosarul celui mai periculos asasin iesean

Publicat: 29 mai 2016
1

@ Oamenii sunt ingroziti: in momentul in care au aflat toate detaliile povestii, si-au dorit ca asasinul sa nu se mai intoarca niciodata in comunitate @ Vasile Miron a contestat toate probele procurorilor

Magistratii de la Tribunalul Iasi au inceput, la finalul saptamanii trecute, audierile de martori in dosarul care priveste faptele comise de Vasile Miron, de 44 ani, considerat a fi cel mai periculos asasin judecat in prezent la Iasi. Acesta a comis doua crime. A doua crima, uciderea unui copil de 10 ani, din Costuleni, a avut loc dupa ce acesta tocmai fusese liberat conditionat din penitenciar, ca urmare a executarii pedepsei pentru prima crima.

In fata instantei de judecata, nu a vrut sa recunoasca faptele asa cum au fost descrise de procurori in rechizitoriu si a cerut audierea tuturor martorilor. Astfel, satenii din Costuleni sunt chemati acum la instanta, pentru a restabili traseul criminalului in ultima zi inainte de a fugi din tara. In mod inexplicabil, chiar daca micutul a disparut pe data de 29 mai 2015, mama acestuia si-a dat seama ca el lipseste abia dupa 10 zile, atunci cand a sunat si la politie. Din acea zi, autoritatile l-au cautat necontenit pe baiatul in varsta de 10 ani, care disparuse parca pentru totdeauna. Mobilizarile facute in timpul cautarilor nu au dat roade si s-a dovedit ca un singur om poate realiza ce nu a putut o armata.

 Astfel, Vasile Parau a dat intamplator peste cadavrul care era infasurat intr-o patura si legat cu sarma ghimpata, in timp ce culegea nuci intr-o rapa. Cele patru luni in care Alexandru Agape nu a mai fost zarit, au spulberat orice speranta. Nimeni nu se mai gandea ca acesta ar putea fi in viata si ca intr-o zi se va intoarce teafar acasa. Toate indiciile aratau ca Vasile Miron este criminalul. La inceputul lunii august, desi trupul neinsufletit nu a fost gasit, procurorii au cerut arestarea lui la Tribunalul Iasi. Toate probele aratau ca Vasile Miron este ultima persoana cu care s-a vazut copilul inainte de disparitie.

Numai ca, nicio proba clara nu arata ca acesta l-ar fi ucis. In acest context, judecatorii au respins propunerea de arestare, formulata in lipsa inculpatului. In luna noiembrie 2015, Vasile Miron a fost prins in Germania si adus in tara. In urma cu cateva saptamani, a fost adus la locul crimei pentru reconstituire. Astfel, a recunoscut totul si le-a aratat procurorilor tot ce a facut. „Nu trebuie bagat la puscarie, ci sa-l pupe parintii si bunicii lui, asa cum am pupat si eu niste oase reci ale lui Alexandru. Asta merita. Nu s-au spus toate, dar o sa iasa adevarul la lumina. Alexandru avea droguri sub cap cand l-au gasit si avea si anusul rupt. Nu sunt oameni care fac asa ceva, sunt niste monstri”, a povestit bunica lui Alexandru.




Adauga un comentariu