Eveniment-Social

Au murit de la o infectie dentara

Publicat: 17 sept. 2012
1

@ O infectie dentara netratata corespunzator sau la timp creeaza complicatii severe @ Atunci cand infectia coboara spre inima, plamani sau alte organe din mediastin, situatia se complica foarte mult si nu totdeauna pacientul poate fi salvat @ Din fericire, astfel de cazuri sunt rare in Clinica oro-buco-maxilo-faciala de la Spitalul Sf. Spiridon

In fiecare an in Clinica oro-buco-maxilo-faciala din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iasi se interneaza pacienti cu complicatii severe datorate infectiilor dentare netratate, complicatii care pot duce la decesul bolnavului. Situatia se complica atunci cand infectia coboara spre mediastin si in ciuda tratamentelor de specialitate, in unele cazuri bolnavul nu mai poate fi salvat. Mediastinul contine mai multe organe situate in cavitatea toracica, inima, plamani, vase mari de sange, trahee, esofag. „Din pacate, una dintre complicatiile gangrenelor pulpare determinate de supuratii ale partilor moi din regiunea cervico-faciala sunt mediastinitele. Aceasta este o complicatie grava. Mediastinitele au punct de plecare odontogen si necesita interventii de evacuare a colectiilor purulente cu ajutorul specialistilor de la chirurgie toracica. Anual inregistram doua-trei cazuri de mediastinite. In ultimii 3-4 ani, unele cazuri au avut sfarsit letal chiar daca au beneficiat de un tratament cu antibiotice de ultima generatie. Automedicatia, prezentarea tardiva la medicul de specialitate sunt doar doua dintre cauzele care conduc la aparitia acestor cazuri grave care nu intotdeauna pot fi salvate”, a declarat prof. dr. Eugenia Popescu, sefa Clinicii oro-buco-maxilo-faciala.

Pacientul vine la medic atunci cand exista deja complicatii

Nu exista zi in care la clinica de specialitate sa nu se prezinte cel putin un pacient cu supuratie. Dupa tratamentul aplicat in urgenta de medicul de specialitate, bolnavul nu merge sa se trateze intr-un cabinet stomatologic. Nu de putine ori pacientul revine cu supuratie, in urgenta, la Clinica oro-buco-maxilo-faciala, tocmai pentru ca nu a apelat la un medic stomatologic. Prof. dr. Eugenia Popescu sustine ca acest lucru se datoreaza in principal lipsei de educatie a populatiei, dar si pentru ca nu isi permit sa plateasca tratamentele scumpe din cabinetele stomatologice. „Leziunile carioase ale dintilor se complica prin lipsa tratamentului si astfel se ajunge la gangrena pulpara. Avem foarte multi pacienti care ajung la noi in clinica cu supuratie. Lipsa de educatie sanitara este principala cauza care duce la o astfel de situatie. Sunt pacienti care nu se duc la medicul stomatolog de teama. Multa vreme anumite manevre medicale nu se executau sub anestezie si pacientul trebuia sa suporte dureri mari. Era o trauma. Acesta este un alt motiv pentru care pacientii nu se prezinta la timp la tratament sau la controlul de rutina. Fiecare persoana ar trebui sa se prezinte macar o data la 6 luni la medicul stomatolog pentru un control de rutina. Prin privatizarea serviciilor stomatologice, pacientul nu isi permite din punct de vedere financiar sa mearga la stomatolog. Oamenii nu au bani si vin la medicul de specialitate doar atunci cand exista deja complicatii”, a spus prof. dr. Eugenia Popescu.





Comentarii
  • Pentru cei care totusi merg la medici specialisti, fiti atenti, feriti-va de de Catalin Bucur, de la clinica Bucurdent de langa Politia Pasapoarte. Este INCOMPETENT. M-a infectat cu instrumentarul din dotare. Informati-va cu mare atentie cand aveti nevoie de un medic pe specilizarea de chirurgie orala si maxilo-faciala.

  • Cred ca am uitat sa scriu in cometariul de mai sus esentialul, care este: SI EU ERA SA MOR DIN CAUZA INCOMPETENTEI doctorului Catalin Bucur,feriti-va de el.

    • Pai da in Mula mea , ca toate midzele tinere si muschiulosii cu parale fac stomato , strang din Bhuci si deschid o peula de cabinet vopsit frumos iar in sterilizare investesc o Mula…Cind ii intrebi daca e safe la ei , iti raspund ca da ei se protejeaza , poarta manusi. Daca insisti cu intrebarile iti raspund ca le sterilizeaza la rece ca stim noi cat costa acele ustensile si nu vor sa si le strice . Asa in cazul bun , in care au asa numita „etuva” pe care toti o injurau cind au fost obligati sa si-o procure . Insa dobitocii astia numiti medici te omoara pe banii tai si n-au nici un fel de raspundere Misto treaba …Ar trebui sa faca PUSCARIE…ca se joaca cu vietile oamenilor.

      • Asa e, intr-o tara normala ar trebui sa raspunda pentru ceea ce face, numai ca in tara noastra lichelele sunt protejate iar oamenii cinstiti sunt batjocoriti si plimbati pe drumuri atunci cand au nevoie sa li se faca dreptate. Nu stiu ce se intampla la Tg. Frumos sau in alta parte, dar repet, feriti-va de BUCURDENT si de doctorul Catalin Bucur daca tineti la viata voastra.

  • Oamenii NU ISI PERMIT sa isi trateze dintii, nu mai spuneti ca nu au educatie sanitara. Nu iti trebuie educatie sanitara ca sa te duci la dentist. Te doare, te duci, asa ar fi normal. Din pacate daca nu ai bani poti sa crapi de durere ca nu poti merge.

Adauga un comentariu