News Flash:

Au taiat gazul!

1 Septembrie 2007
4459 Vizualizari | 11 Comentarii
Au taiat gazul
• Masura fara precedent luata ieri, la ora 13.00, de E.ON Gaz Romania SA: a oprit furnizarea gazului catre SC CET Iasi SA, si astfel termocentrala a inghetat, in sensul ca si-a oprit activitatea • CET mai avea de platit doar 70 miliarde lei (7 milioane RON), dupa ce in ultimele luni a facut un efort extraordinar sa achite aproape 90 la suta din datoria care in primavara se cifra la 600 miliarde lei (60 milioane RON) • In maximum doua saptamani, pana si asociatiile de proprietari care nu au datorii vor ramane fara apa calda daca termocentrala nu-si achita datoriile
Ieri, la ora 13.00, E.ON Gaz Romania SA a sistat furnizarea de gaze naturale catre SC CET Iasi SA pentru o datorie restanta de circa 70 miliarde lei (7 milioane RON). In urma cu peste doua saptamani, E.ON Gaz Romania avertizase termocentrala ieseana ca va sista furnizarea gazului metan in cazul in care nu va achita datoria restanta de 205 miliarde lei (20,5 milioane RON) pana la data de 1 septembrie. Conducerea termocentralei iesene a luat imediat masuri, a inceput sa stranga bani din incasari, a sistat apa calda la datornici pentru a-i obliga sa plateasca tocmai pentru a achita factura catre E.ON Gaz. Numai ca pana ieri, CET Iasi SA a reusit sa plateasca numai 135 miliarde (13,5 milioane RON). Decizia E.ON Gaz Romania ar putea fi calificata ca fiind foarte buna, avand in vedere ca in ultimele luni a facut un efort extraordinar sa achite aproape 90 la suta din datoria care in primavara se cifra la 600 miliarde lei (60 milioane RON). "Deoarece nu s-a respectat acest protocol, E.ON Gaz a fost nevoita sa sisteze furnizarea gazelor naturale catre SC CET Iasi SA. Compania a incercat sa gaseasca solutii pentru a nu sista furnizarea gazelor naturale, masura ce ar avea consecinte asupra populatiei din intreg municipiul Iasi. Totusi, E.ON Gaz e interesata sa reia cat mai repede furnizarea gazelor catre CET Iasi, dar nu inainte ca aceasta sa isi onoreze obligatiile fata de compania noastra", a declarat Corneliu Zait, purtatorul de cuvant al E.ON Gaz Romania. Fara apa calda? Criza prin care trece SC CET Iasi are sansa sa capete proportii uriase, deoarece, conform reprezentantilor acesteia, in conditiile actuale unitatea mai poate furniza agent termic numai pentru 2 saptamani, deoarece mai are in depozite 3.000 de tone de pacura. "Nu putem decat sa speram ca in urmatoarele doua saptamani vom reusi sa achitam datoria ramasa catre E.ON Gaz Romania, pentru a fi reluata furnizarea de gaze. Deocamdata, functionam pe pacura pentru inca 15 zile, timp in care vom asigura apa calda la toti abonatii CET Iasi. Facem un apel la ieseni sa isi plateasca datoriile pentru a iesi din actuala criza", a declarat Dorin Ivana, directorul SC CET Iasi SA. Primarul Gheorghe Nichita s-a aratat revoltat de decizia furnizorului de gaze. "E.ON Gaz presteaza un adevarat monopol pe piata furnizarii gazelor naturale din regiunea Nord-Est. Conducerea CET Iasi a facut eforturi considerabile pentru a plati doua treimi din datoria catre compania distribuitoare de gaz. Alte societati de furnizare a energiei termice nu au facut eforturi asa de mari pentru a-si plati datoriile, iar E.ON Gaz Romania nu a facut presiuni asa de mari pentru recuperarea datoriilor. De aceea, am vorbit cu partea germana pentru a evita aceste presiuni asupra CET Iasi", a declarat ieri, in sedinta Consiliului Local, primarul Gheorghe Nichita. Primarul a adaugat ca angajatii E.ON Gaz Romania preseaza CET sa plateasca integral datoria deoarece incaseaza stimulente financiare din sumele recuperate de la datornici. "Reprezentantii E.ON Gaz isi iau o anumita cota drept prime daca se platesc aceste datorii", a mai declarat Nichita. Restructurare urgenta Lipsa unui program puternic de investitii si restructurare a sistemelor de productie de la termocentrala ieseana au adus SC CET Iasi SA in pragul colapsului financiar. Numai in anul 2005, pierderile termocentralei au fost de 256 miliarde lei (25,9 milioane RON). Si in anul 2006, termocentrala ieseana a inregistrat pierderi de 200 miliarde lei (20 milioane RON). In mai multe randuri, directorul Dorin Ivana a spus in plenul Consiliului Local Iasi ca pierderile au avut loc deoarece unitatea a fost nevoita sa produca energie termica pe baza de pacura si gaze naturale, fapt care a ridicat enorm cheltuielile termocentralei. SC CET Iasi SA ar fi avut sansa sa inregistreze profit daca ar fi produs energie termica pe baza de huila, dar acest lucru a fost practic imposibil, deoarece furnizorii cu care termocentrala a incheiat contracte in vederea achizitionarii carbunelui in 2005 si 2006 nu si-au onorat obligatiile la termen. Trebuie subliniat ca in ultimii ani, termocentrala ieseana nu a organizat propria licitatie pentru achizitia carbunelui, ci aceasta a fost organizata pe plan regional, reprezentantii CET Iasi SA fiind doar observatori. Din cauza pierderilor financiare inregistrate incepand din anul 2002 si a lipsei investitiilor care ar fi trebuit sa duca la scaderea costurilor, SC CET Iasi SA a ajuns sa produca astazi gigacaloria cu costuri foarte ridicate, 247 RON. Parlamentarii comenteaza criza de la CET Ion Solcanu, senator PSD. "E foarte grav ce s-a intamplat, cetateanul are nevoie de apa calda. Este decizia pana la urma a firmei. Ideal ar fi sa apara o concurenta pe piata pentru E.ON, dar e greu de spus daca va aparea in urmatorii ani o asemenea concurenta". Radu Terinte, senator din partea Partidului Conservator. "Este o problema ce tine de politica privata a firmei. Ceea ce s-a intamplat denota pana acum sistemul de la CET. Solutia va rezulta in urma discutiilor dintre Primarie, E.ON si CET. Insa, presiunea cea mai mare o sa vina din partea cetatenilor. Privatizarea Distrigaz a fost oportuna pentru ca firmele private s-au dovedite a fi mai bune. Dupa parerea mea, sistemul termoficarii trebuie regandit pentru ca, dupa cum se vede, acest sistem nu da roade". Petru Movila, deputat din partea Partidului Democrat. "Ce s-a intamplat este o masura normala, deoarece ca oricare furnizor mai trebuie sa-i si plateasca consumul. Nu se pune problema daca a fost oportuna privatizarea, putea sa fie cazul unei societati publice. Cert este ca trebuie sa se respecte clauzele din contract, nu sa existe o cearta continua intre Primarie si E.ON. Solutionarea problemei ar trebui sa fie in cursul zilei de astazi, dar e greu de estimat". Ultima ora Contactat telefonic ieri seara, viceprimarul Constantin Neculau a afirmat ca primaria a gasit o solutie temporara pentru situatia de la CET. "Ne-am gandit si am gasit o solutie. In acest interval (15 zile - n.r.) vom achita creditul catre E.ON Gaz care este destul de mare. Pentru aceasta vom garanta cu un teren care se afla chiar in curtea CET", a declarat viceprimarul Constantin Neculau.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

restructurare urgenta ultima ora
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (11)

BB  | #17792
sintem in 2007
hockinns  | #17793
Bravo Donmilor parlamentari:Petru Movila, deputat din partea Partidului Democrat. "Ce s-a intamplat este o masura normala, deoarece ca oricare furnizor mai trebuie sa-i si plateasca consumul. Nu se pune problema daca a fost oportuna privatizarea, putea sa fie cazul unei societati publice. Cert este ca trebuie sa se respecte clauzele din contract, nu sa existe o cearta continua intre Primarie si E.ON. Solutionarea problemei ar trebui sa fie in cursul zilei de astazi, dar e greu de estimat".Dar cu magarii care nu-si achita datoriile la cet ce facem?Le stergem datoriile in campania eletorala nu?DEMAGOGI ... ca intotdeauna
cetatean nespalat  | #17794
Asa le trebui la cei CET, sa le faca si lor ce fac ei la cetatenii care au platit toate datoriile dar ei le-au taiat apa calda. Daca cineva din asociatia de bloc e nesimtit si nu isi plateste apacalda, ce vina au ceilalti locatari care sunt cu plata la zi sau chiar in avans (cei care nu duc citirea li se pune din burta o cifra acolo... de obicei peste valoarea consumata)
T.P.LICA  | #17795
Aplauze pentru domnul senator TERINTE. Intr-adevar frearii din guvern( specialisti?) care au gandit pentru romani MONOPOLUL unui sistem de termoficare , din start ineficient( datorita pierderilor si manariilor celor implicati) , sunt, alaturide politicieni , vinovati de perpetuarea obsesiva(oare de ce?) a acestei GAURI NEGRE a economiei romanesti (in folosul cui?). O centrala de bloc sau de apartament produce gigacaloria la un pret in jur de 100 RON. ALEGETI !
T.P.LICA  | #17796
Aplauze pentru domnul senator TERINTE. In aceasta GAURA NEAGRA - termoficarea centralizata s-au bagat in jur de 10 miliarde de euro; cu ce eficienta? Gigacaloria produsa la o centrala de bloc sau de apartament costa doar 100 RON. CETATENI ALEGETI eliberarea de dictatura caloriferului centralizat!
T.P.LICA  | #17797
De ce nu-mi publicati comentariul?
bobiki  | #17798
Aceasta situatie isi are "buba" in mai multe locuri :
1. se pare ca exista interese la nivel inalt ca CET Iasi sa functioneze in ciuda managementului defectuos si sistemului comunist care nu mai da roade; sa nu uitam domnule Ivana ca suntem in anul 2007 la aproape 20 de ani de la revolutie si consumatorul s-a desteptat si nu mai accepta sa plateasca apa calda desi primeste minute in sir apa rece pe conducta de apa calda; nu mai accepta sa nu aiba apa calda chiar daca e bun platnic si nu mai accepta aroganta dumneavoastra prin introducerea unor criterii aberante in cazul in care opteaza pentru o alta modalitate de a primi apa calda si caldura
2. domnule Nichita , cu cat trece timpul cu atat mai mult nu mai aveti coerenta in idei : cand consumi trebuie sa platesti iar E-ON gaz are tot dreptul sa primeasca banii pentru un serviciu prestat; cautati vinovatii la CET Iasi ca acolo ii veti gasi cu siguranta, asta in cazul in care aveti si interes sa-i gasiti
3.domnilor parlamentari de Iasi, in loc sa faceti declaratii de prin locatiile de vacanta pe unde va aflati mai bine incercati sa veniti cu idei constructive pentru a sparge acest flagel numit CET Iasi si pentru a moderniza sistemul de furnizare a agentului termic in Iasi; va rugam nu uitati ca NOI suntem cei care v-am trimis acolo si tot NOI vom fi si in 2008 la vot si sincer cred ca sunt in asentimentul tuturor celor care au votat cand spun ca nu v-am trimis acolo sa dormiti pe banii nostri ci sa munciti pentru noi

sper ca aceste randuri sa fie citite de cei in cauza si sa le considere ca un semnal de trezire din amortzeala care i-a cuprins !
v terente  | #17799
in loc sa recunoasca CA ESTE O STRUCTURA VECHE SI DEPASITA SI IN FRUNTE CU PRIMARIA CADRE TEHNICE CARE MAI SUNT ATIT IN CADRUL CET-ULUI CAT SI IN ORASUL IASI PENTRU A RENTABILIZA ACTIVITATEA EI CONTINUA SA TINA UN DINOZAUR BOLNAV DE CANCER IN VIATA IN MOD ARTIFICIAL SI PE SPATELE IESENILOR.CUM ITI PERMITI DLE. IVANA SA-TI BATI JOC DE UN ORAS INTREG MENTININD ACELEASI STRUCTURA A CET-ULUI CARE IN LOC SA PRODUCA IEFTINIREA GIGACALORIEI DUCE LA SCUMPIREA EI CU 30%.NORMAL CA NU TE INTERESEAZA PENTRUCA ACASA ORI AI CENTRALA PROPRIE ORI DIN SALARIUL MARE PE CARE IL PLATIM NOI IESENII UNUI INCOMPETENT NU TE DERANJEAZA.DACA ESTI UN ADEVARAT INGINER IA MASURI PENTRU CA IASUL S-A SATURAT DE NISTE TRANTORI CA VOI.NECHITA TREZESTE-TE ODATA SI NU MAI DORMI PE BANII IASULUI SI IN LOC SA TE IEI DE E-ON OBLIGA-I PE CEI DE LA CET SA-SI FACA TREABA ORGANIZEAZA UN AUDIT NEUTRU PUNE-I SA REPARE PUNCTELE TERMICE IAR DACA NU SE POATE INCEPE SA CONSTRUIESTI CENTRALE DE CARTIER IN PUNCTELE TERMICE SAU FIECARE SA ISI INSTALEZE CENTRALE PROPRII ASA CUM AI TU ACASA
NAE  | #17800
RUSINE
gh ignat  | #17801
Pe acest E-ON cinel controleaza domnilor ?Tov.care ne ard instalatiile casnice si aparatura de zeci de milioane . Din pacate fac ce vor cu noi consumatorii .
platitor fara datorii  | #17802
rusine CET
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3907 (s) | 22 queries | Mysql time :0.265489 (s)