News Flash:

Audit european la Tehnopolis

11 Martie 2005
1237 Vizualizari | 0 Comentarii
O delegatie formata din reprezentanti ai Comisiei Europene la Bucuresti, respectiv Daniela Cancescu, si ai Comisiei de la Curtea Europeana a Auditorilor, respectiv Tim Upton si Stephan Arens, a verificat, la mijlocul acestei saptamani, stadiul evolutiei proiectului Parcului Tehnologic Tehnopolis Iasi. Dupa ce in primele doua etape ale proiectului au fost realizate auditul prin verificarea documentelor economico - financiare, cat si verificarea pe teren a stadiului fizic in care se afla constructia, in conformitate cu documentatia depusa, reprezentantii Comisiei Europene la Bucuresti si Comisiei de la Curtea Europeana a Auditorilor au efectuat un control asupra executiei proiectului, la nivel practic, privind corespondenta dintre solicitarea de finantare a obiectivului, depusa de Consiliul Judetean Iasi, si existenta acestuia in stadiu fizic. Aceasta reprezinta a treia etapa din cadrul proiectului, urmand ca aceste verificari sa fie efectuate de oficialii europeni timp de cinci ani, cu o periodicitate a evaluarii de un an. Reprezentantii europeni au solicitat, in cadrul acestui control, prezentarea unei strategii de dezvoltare a Parcului Tehnopolis, a modului de gestionare a acestuia, cat si faptul ca strategia de dezvoltare sa fie in conformitate cu cea prezentata in fisa initiala a proiectului. De asemenea, membrii comisiei europene au solicitat informatii cu privire la societatea comerciala ce administreaza parcul tehnologic, respectiv SC Tehnopolis SRL. Pana la sfarsitul lunii care urmeaza lucrarile de constructie a Tehnopolis ar putea fi finalizate, urmand ca in cel mai scurt timp sa fie pus in functiune. Pana in prezent, 12 firme de profil IT si-au manifestat intentia de a participa la licitatia in urma careia vor fi acordate spatiile existente in cadrul Tehnopolis. (T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026365 (s)