Sport

Australian Open 2021! Mihaela Buzărnescu, singura româncă în turul doi al calificărilor

Publicat: 12 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Australian Open 2021 Mihaela Buzărnescu singura româncă în turul doi al calificărilor
Mihaela Buzărnescu

Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA, este singura româncă în turul doi al calificărilor pe tabloul principal al Australian Open. „Miki” (32 de ani) a învins-o pe Lara Arruabarrena, locul 165 mondial, cu scorul de 6-4, 6-3. Meciul a durat o oră și 19 minute.
Buzărnescu va da în turul doi de învingătoarea dintre Claire Liu din SUA, locul 218 WTA, și olandeza Indy de Vroome, locul 195 WTA. Românca va primi 35.000 de dolari australieni și 20 de puncte WTA.

Singura româncă în turul doi al calificărilor

Laura Ioana Paar, Monica Niculescu, Irina Bara și Gabriela Talabă au fost eliminate încă din startul concursului de sportive mai slab cotate.
La masculin, Marius Copil va juca împotriva australianului Dane Sweeny, locul 794 ATP.
Calificările pentru primul Grand Slam al anului se desfășoară în perioada 10-13 ianuarie, la Doha (masculin) și Dubai (feminin). AusOpen va avea loc între 8 și 21 februarie, la Melbourne.

Tenis pe timp de pandemie

Sportivii au fost afectați în 2020 din cauza COVID-ului. Buzărnescu a povestit recent despre acest aspect într-un interviu pentru gsp.ro:

„Cred că mulți au lucrat de acasă, le-a convenit, s-ar bucura să fie așa în continuare. Pentru mine nu e OK, vin dintr-un mediu activ, nu aș mai putea să stau închisă în casă sau să mă antrenez, dar să nu știu pentru ce. Vreau să joc, să-mi văd forțele, sper din suflet să se ia cele mai bune măsuri și să putem juca în continuare. Testele sunt o modalitate de precauție și de a ne evalua starea de sănătate. Le văd normale, acestea sunt condițiile de acum. Nu e cel mai plăcut, cu acele bețișoare în nas, dar trebuie făcute”.

20 e locul cel mai înalt atins de Mihaela Buzărnescu în carieră, în august 2018, după titlul de la San Jose
2,1 milioane de dolari, sumă brută, a adunat, până acum, singura româncă calificaltă în turul doi pentru AO.

Adauga un comentariu