News Flash:

Autogara Iasi Vest functioneaza fara licenta de executie

27 Martie 2006
1041 Vizualizari | 0 Comentarii
•Patronii de la SC Metchim SA continua sa se joace cu legea dupa bunul lor plac •Autogara Iasi Vest continua sa functioneze fara licenta de executie •Mihai Lazarescu, reprezentantul SC Metchim SA, a declarat ca in prezent firma desfasoara numai activitate de agentie de voiaj

Patronii de la SC Metchim SA, continua sa se joace cu legea dupa bunul lor plac. Autogara Iasi Vest, din spatele magazinului Autocenter, situat in strada Pacurari, isi desfasoara in continuare activitatea, desi licenta de executie pentru autogara, eliberata de Agentia Rutiera Romana (ARR) Iasi, pe numele societatii comerciale Metchim SA a expirat pe data 21 martie 2006. "Reprezentantii acestei firme au facut cerere pentru prelungirea licentei de executie, insa in urma controlului efectuat la fata locului, inspectorii de la Autoritatea Rutiera Romana (ARR) Bucuresti nu au acordat avizul pentru continuarea acestei activitati. Mihai Lazarescu, reprezentantul SC Metchim SA, a declarat ca in prezent desfasoara numai activitate de agentie de voiaj, iar potrivit ultimelor reglementari legislative aceasta activitate nu mai are nevoie de licenta din partea ARR", a declarat Pavel Hodea, seful agentiei iesene a ARR. Pentru a obtine licenta de executie, patronii de la SC Metchim SA nu ar trebui decat sa delimiteze perimetrul autogarii de caile publice de acces la blocurile din preajma si sa reglementeze problema salii de asteptare si a grupurilor sanitare, care acum sunt la etajul unu al cladirii Autocenter. "Trebuie sa delimiteze spatiul autogarii de trotuarul pe unde oamenii au acces la intrarea in blocul din apropiere. Practic, cu niste investitii minime, autogara ar putea desfasura activitatea, cu conditia ca numarul operatorilor de transport cu care colaboreaza sa fie limitat, pentru ca spatiul aflat la dispozitie este mic", a precizat Pavel Hodea. Dupa ce SC Metchim SA nu a obtinut licenta de executie, Mihai Lazarescu a facut o noua cerere de licentiere pentru aceeasi autogara, dar pe alta firma, anume SC Carmixt SRL. "Nu stiu ce intentioneaza cei de la Autogara Iasi- Vest, pentru ca deocamdata cei de la Bucuresti nu au dat raspuns nici la contestatia depusa in numele SC Metchim SA. Inspectorii de la ARR Bucuresti vor veni din nou la Iasi, sambata, si vom vedea atunci ce raspuns vor da", a precizat Pavel Hodea. Acesta a mai spus ca, daca Autogara Iasi Vest nu va obtine totusi licenta de executie, operatorii de transport vor trebui orientati catre celelalte doua autogari autorizate din Iasi, Eurovoyage din zona industriala si Transcodreanu de la Vama Veche. "Municipalitatea ar trebui sa scoata spre concesiune un spatiu adecvat si printr-un parteneriat public-privat sa fie organizata o autogara moderna, cu toate facilitatile", a adaugat Pavel Hodea.
Cristian MATASA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1378 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016974 (s)