Actualitate

Avalanșă de copii cu viroze, pneumonii și gripă la Spitalul „Sf. Maria” din Iași! Medicii nu mai au timp să respire! Sute de părinți cer disperați ajutorul

Publicat: 21 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Avalanșă de copii cu viroze pneumonii și gripă la Spitalul Sf. Maria din Iași Medicii nu mai au timp să respire Sute de părinți cer disperați ajutorul

Numărul de copii cu viroze, gripe și pneumonii se mărește de la zi la zi. Medicii ieșeni abia mai fac față solicitărilor. Aceștia oferă o serie de informații părinților pentru a evita contaminarea sau transmiterea virusurilor de sezon.

Sute de copii ajung săptămânal la Spitalul „Sf. Maria”, prezentând simptome specifice virozelor respiratorii. Zeci dintre aceștia sunt redirecționați spre Spitalul de Boli Infecțioase, fiind suspectați de gripă. Medicii sunt luați cu asalt de avalanșa de pacienți care, de la zi la zi, prezintă din ce în ce mai multe complicații ale căilor respiratorii. Cei mai norocoși sunt izolați la domiciliu și urmează un tratament specific, alții, pentru tratare, sunt nevoiți să stea în spital săptămâni întregi.

Sute de copii afectați

La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași vin zilnic 150 de copii care prezintă simptomatologia specifică virozelor respiratorii. Conform spuselor reprezentanților spitalului, peste 20 sunt suspecți de gripă și pneumonii și sunt redirecționați către Spitalul de Boli Infecțioase, pentru analize mai amănunțite.

„În continuare, un număr foarte mare de copii se adresează spitalului, prezentând simptome specifice virozelor, pneumoniilor și gripei de sezon. În 24 de ore ajung la spital peste 150 de copii, peste 20 sunt trimiși către Spitalul de Boli Infecțioase pentru teste specifice depistării gripei. Cei care prezintă simptome mai ușoare sunt tratați la domiciliu cu medicamentația prescrisă de medicul specialist”, a specificat Solange Roșu, șefa UPU și purtător de cuvânt la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.

Medicii ieșeni trag un semnal de alarmă

De la începutul sezonului gripal și până în prezent, la Iași au fost înregistrate cinci decese din cauza unor complicații ale gripei. Medicii ieșeni trag un semnal de alarmă și avertizează populația că în această perioadă predispoziția la contaminare este foarte mare și oferă o serie de sugestii de prevenție. Aceștia sugerează ieșenilor să evite aglomerațiile urbane și contactul cu persoanele bolnave. Totodată, să se spele pe mâini mai frecvent decât de obicei, să izoleze bolnavul de restul familiei într-o cameră luminoasă și încălzită. Bolnavul va utiliza batiste igienice în caz de tuse sau strănut, încăperile și birourile se vor aerisi și se va menține temperatura de 18-20 de grade Celsius. Copiii și adulții bolnavi vor rămâne la domiciliu pentru evitarea transmiterii virusurilor în comunitate.

Adauga un comentariu