Eveniment-Social

Aventura unui tanar din Iasi, prins baut la volan si fara permis de conducere

Publicat: 20 sept. 2015
1

Un tanar, care consumase bauturi alcoolice si nu poseda permis de conducere, a fost depistat la volan de catre politistii de frontiera din Tutora pe timpul unei misiuni de supraveghere si control pe raza localitatii. Acestia i-au facut semnalul regulamentar pentru oprire unui autoturism marca Audi, inmatriculat in judetul Iasi, insa soferul acestuia a refuzat sa opreasca.

Acestia au pornit in urmarirea masinii cu autospeciala din dotare, cu semnalele acustice si luminoase pornite, fiind oprit in localitatea Chiperesti. In momentul in care soferului i s-a solicitat sa prezinte documentele la control, acesta a devenit recalcitrant si a agresat verbal politistii de frontiera. Unul dintre cei doi politisti a procedat la imobilizarea barbatului, moment in care a constatat ca emana o puternica halena alcoolica, motiv pentru care a fost condus la sediul Politiei Rutiere Iasi, pentru a fi testat alcoolscopic. Acesta este Stefan B., in varsta de 23 de ani, care nu poseda permis de conducere si a refuzat testarea. Tanarul a fost condus la Spitalul de Neurochirurgie Iasi, dar ajuns la unitatea medicala, a refuzat din nou recoltarea probelor biologice. Pentru continuarea cercetarilor, a fost condus la sediul S.P.F. Tutora, unde s-a prezentat o ambulanta. Personalul medical a mentionat ca a fost solicitat telefonic de catre un prieten al barbatului, motivand ca acesta are nevoie de ingrijiri medicale.

Ambulanta a parasit sediul sectorului dupa ce, asistenta medicala care l-a consultat pe Stefan B. a concluzionat ca acesta nu necesita ingrijiri medicale sau spitalizare, fiind doar sub influenta bauturilor alcoolice. „Pe numele tanarului a fost intocmita lucrare penala pentru savarsirea infractiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere si refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, au declarat reprezentantii Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi.





Adauga un comentariu