International

Avertisment dur transmis de Angela Merkel: „Suntem încă la începutul pandemiei”

Publicat: 29 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Avertisment dur transmis de Angela Merkel Suntem încă la începutul pandemiei

Cancelarul german Angela Merkel a făcut apel la unitate şi la consideraţie faţă de ceilalţi, după ce unele voci au pledat că măsurile de protecţie ar trebui ridicate mai repede. Angela Merkel a subliniat nevoia unui acord asupra principiilor de bază, după o videoconferinţă cu şefii landurilor din partea de est a ţării.

Ea a enumerat respectarea distanţei de 1,5 între oameni şi acoperirea gurii şi a nasului în transportul public, precum şi în locurile în care distanţarea nu este posibilă, drept fundamentale în cadrul abordării de protejare reciprocă.

De asemenea, Merkel a spus că dacă se vor înregistra 50 de noi cazuri de CoVid-19 la 100.000 de locuitori pe săptămână, sau chiar 35 în unele landuri, atunci acestea ar trebui să trateze momentul ca pe un punct critic şi să ia măsuri pentru a împiedica creşterea numărului de infectări. Comentariile ei au loc după apelurile unuia dintre premierii landurilor, Bodo Ramelow din Turingia, la o strategie mai puţin restrictivă.

Pandemia, încă la început

Merkel a subliniat că germanii trebuie să aibă consideraţie pentru ceilalţi, pentru a le permite cât mai multor oameni posibil să participe la viaţa publică. “Suntem încă la începutul pandemiei. Nu avem un vaccin sau un medicament”, a spus ea, adăugând că Germania are mai mult control asupra virusului şi mulţumindu-le cetăţenilor pentru modul în care s-au comportat de la începutul pandemiei.

Merkel a avertizat că noile focare pot apărea rapid, făcând referire la un lanţ de noi infectări asociate cu o biserică din Frankfurt şi la un altul care a putut fi legat de un restaurant din Saxonia Inferioară.

Mai multe responsabilități pentru Europa

Angela Merkel, a îndemnat Europa, miercuri, să îşi asume mai multe “responsabilităţi” în lume şi, în acelaşi timp, şi-a exprimat regretul că relaţiile cu Statele Unite sunt “diferite de ceea ce am sperat”, în special în problema mediului.

“Trebuie să depunem un efort extraordinar pentru a face faţă acestei provocări extraordinare (a noului coronavirus), însă doresc mai mult: doresc ca Uniunea Europeană, mai ales pe timp de criză, să dea dovadă de solidaritate mondială şi să îşi asume mai multe responsabilităţi”, a declarat cancelarul german în faţa Fundaţiei Konrad Adenauer.

Germania va prelua de la 1 iulie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene. Angela Merkel, care va părăsi puterea în 2021, a prezentat în faţa KAS liniile generale ale proiectelor pe care UE le va derula până la sfârşitul anului, în plină criză sanitară, economică şi socială.

Adauga un comentariu