Coronavirus

Avertisment lansat de Anthony Fauci, despre vaccinul anti-COVID0-19: „Vaccinurile sunt mai puţin eficiente împotriva noilor tulpini!“

Publicat: 25 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Avertisment lansat de Anthony Fauci despre vaccinul anti-COVID0-19 Vaccinurile sunt mai puţin eficiente împotriva noilor tulpini
Medicul Anthony Fauci vorbește despre vaccinul anti coronavirus

Principalul expert epidemiologic din SUA, medicul Anthony Fauci, a lansat un avertisment în legătură cu vaccinul anti-COVID-19.

Anthony Fauci susține că vaccinurile care se găsesc în prezent pe piaţă nu sunt la fel de eficiente împotriva unora dintre noile tulpini ale coronavirusului, potrivit ultimelor date.

Mai mult, principalul expert epidemiologic din SUA a declarat că, deşi tratamentele nu sunt la fel de eficiente, pot oferi în continuare un grad semnificativ de protecţie, fapt ce reconfirmă importanţa vaccinurilor în ceea ce priveşte terminarea pandemiei.

„Urmărim cu atenţie varianta din Africa de Sud, despre care credem că prezintă mai multe semne de îngrijorare, însă nu considerăm că reprezintă un lucru pe care nu îl putem controla”, a declarat Anthony Fauci.

Vaccinul anti-COVID-19, eficient în cazul tulpinii descoperite în Marea Britanie

Un studiu realizat de cercetătorii Pfizer şi BioNTech arată că vaccinul pe care l-au dezvoltat are toate şansele să fie la fel de eficient împotriva tulpinii descoperite în Regatul Unit.

„Sunt destul de optimistă cu privire la modul în care vor dispărea aceste noi variante. M-aş putea înşela. Am putea găsi din ce în ce mai multe tulpini, iar vaccinul ar deveni mai puţin potent, însă rămân în continuare optimistă”, a declarat dr. Rochelle Walensky, directorul Centrului pentru Prevenirea şi Controlarea Bolilor din SUA (CDC).

În cadrul unui studiu preliminar separat, o echipă de cercetători din cadrul BioNTech/Pfizer a ajuns la concluzii similare. Cercetătorii au comparat efectul plasmei a 16 participanţi cu studiile sale clinice asupra variantei engleze şi asupra virusului original din Wuhan.

Și în aceste cazuri, concluzia a fost că vaccinul a neutralizat varianta engleză.

„Este improbabil ca varianta engleză să scape protecţiei vaccinului. Flexibilitatea tehnologiei acestui vaccin pe bază de ARN mesager ar permite adaptarea vaccinului la o nouă tulpină a virusului“, au mai precizat reprezentanții BioNTech/Pfizer.

Mai puțină protecție în cazul tulpinii sud-africane

Pe de altă parte, tulpina sud-africană a coronavirusului îi înspăimântă pe specialiştii din întreaga lume. Epidemiologii au descoperit că această variantă a devenit imună la anticorpii pe care organismul uman îi produce pentru a neutraliza celelalte tulpini.

Infecția anterioară cu coronavirus ar putea să ofere mai puțină protecție contra noii tulpini, susțin specialiștii. Aceștia speră că vaccinurile vor putea față acestei noi variante de SARS-COV-2.

Studiile arată că această variantă africană se atașează mai ușor și mai puternic de celulele umane, ceea ce explică și faptul că se împrăștie mult mai rapid decât variantele anterioare.

De asemenea, potrivit ultimelor studii, anticorpii naturali sunt mai puțin eficienți, dar, din fericire, noua variantă de coronavirus, spun specialiștii, nu este cu nimic mai gravă decât variantele anterioare.

Alexandru Rafila: „Circulația oricărei tulpini va fi mai mică dacă vaccinăm mult”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat că dacă populația se vaccinează mai mult, gradul de circulație a virusului scade treptat, existând mai puține șanse de evoluție spre noi tulpini.

„Vreau să vă spun un lucru care trebuie să fie o filosofie a întregii campanii de vaccinare: circulația oricărei tulpini va fi mai mică dacă vaccinăm mult. Practic virusul cu cât circula mai puțin cu atât îi dai mai puține șanse să evolueze genetic și să ducă la variante mai puțin responsive la vaccinul de pe piață”, a declarat Alexandru Rafila.

Medicul a explicat că, după ce unei persoane i-a fost administrat serul împotriva coronavirusului, nivelul de anticorpi formaţi în organismul uman este unul care se menţine constant şi este înalt. Potrivit acestor informații, se poate deduce că imunitatea împotriva COVID-19 s-ar putea extinde până la un an de zile.

Adauga un comentariu