Actualitate

Avertizări privind patru tipuri de măști neconforme în România

Publicat: 20 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Noi avertizări privind patru tipuri de măști neconforme în România au fost preluate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

„Prin alertele pe care ANPC le emite în numele țării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în fața produselor periculoase care pot intra pe piața UE”, a declarat Eduardt Cozminschi, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

ANPC îi avertizează, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”.

Măști neconforme aduse din China

Prima alertă vizează o mască de protecție pentru filtrarea respiratorie la jumătatea feței, cu 3 pliuri.

Produsul este comercializat într-o pungă de plastic transparentă și verde, cu fermoar care conține 10 de bucăți. Aceasta susține conformitatea cu standardul EN 149 de pe cutie.

Țara de origine este Republica Populară Chineză

A doua alertă face referire o mască protectoare de filtrare respiratorie la jumătatea feței.

Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecție de către un organism relevant. În consecință, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare./Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149.

În acest caz, s-a dispus retragerea produsului de pe piață.

Produsul este comercializat într-o cutie din carton alb și verde care conține 50 bucăți.Pe ambalaj se scrie BFE > 95, iar țara de origine este  Republica Populară Chineză.

Mască noconformă pentru copii

A treia alertă are în vedere un produs este comercializat în cutii de carton, cu câte 50 unități în fiecare cutie. Pe ambalaj se scrie BFE > 95, iar țara de origine este tot Republica Populară Chineză.

A patra alertă  vizează un produs comercializat într-o pungă transparentă din plastic care conține 10 de unități cu sistem de închidere cu bandă autoadezivă.

Țara de origine este Republica Populară Chineză.

Altă alertă pentru măşti neconforme aflate pe piața din România

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a emis un avertisment pe 13 noiembrie în legătură cu mai multe măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate.

„Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149″, a scris Paul Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, pe Facebook.

Măști aduse din China

Eduardt Cozminschi, noul președinte Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a declarat că măștile sunt din China și au fost importate în România.

„Este vorba despre produse aduse din China. Au sosit identificate într-un magazin chinezesc din Cluj, au fost retrase de la comercializare bucăţile 890 de bucăţi, deci tot stocul existent, iar ameda contravenţională aplicată a fost în valoare de 20.000 de lei.

În acest moment, noi urmărim cu mare atenţie, monitorizăm piaţa pentru a indentifica astfel de produse neconforme. În ultima perioadă, cel puţin România a transmis nu mai puţin de nouă notificări către sistemul RAPEX, şi alte opt notificări sunt în aşteptare deja la Comisariatul Regional Bucureşti-Ilfov.

Sunt în continuare astfel de produse. Noi după ce primim astfel de notificări, imediat anunţăm şi Poliţiile Vamale şi toate comisariatele din ţară pentru a urmări dacă mai există astfel de produse. În urma identificării unui astfel de produs, noi transmitem o reacţie către în Uniunea Europeană în momentul în care identificăm un astfel de produs.

Există un filtru când ele intră în ţară, dar se mai strecoară prin diverse canale. Există şi varianta colete prin Poştă, şi atunci trebuie să urmărim cu mare atenţie ceea se se întâmplă în piaţă”, a spus preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi.

Adauga un comentariu