News Flash:

Avionul din curtea Palatului

25 Aprilie 2001
633 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fuselajul unui turboreactor sovietic se afla in curtea interioara a complexului •Aparatul provine de la o unitate militara din Caransebes

Palatul Culturii din Iasi este acceptat de multa vreme ca reprezentand unul dintre simbolurile orasului. Desi acest complex muzeal pare cunoscut de catre toti iesenii, exista exponate ignorate de o mare parte a vizitatorilor. Cel mai bun exemplu in acest sens este, probabil, avionul Yak 17 V, adapostit in curtea interioara. Exista, totusi, cunoscatori sau vizitatori care admira aceasta piesa rara, ce atrage, de asemenea, foarte multi copii. Conform explicatiilor muzeografei inginer Camelia Cristofor, acest aparat de zbor face parte din colectia de aviatie din cadrul sectiei energetice a Muzeului Stiintei si Tehnicii "Stefan Procopiu". Avionul este un turboreactor biloc de antrenament, modelele de acest tip fiind folosite in perioada postbelica de catre Fortele Aeriene ale fostei URSS, dar si de armatele tarilor membre ale Pactului de la Varsovia. Conform estimarilor cercetatorilor, Uzinele Yakovlev au construit circa 1.500 de aparate de acest tip. Cu toate acestea, exemplarul este, probabil, unic in tara, muzeografii ieseni fiind de parere ca exista posibilitatea ca un alt model 17 V sa se afle la Muzeul Aviatiei. Aparatul de zbor a fost construit in anul 1947, in URSS, la ordinul lui Stalin. Conform opiniilor istoricilor, dictatorul sovietic a dorit ca Yakovlev, un cunoscut constructor de avioane, sa realizeze un aparat asemanator ca performante cu Messerschmidt Me-262, primul reactor construit in lume. Yak-ul 17 V face parte din seria celor mai vechi avioane cu reactie, prototipul fiind realizat la putin timp dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial si, implicit, la cativa ani dupa construirea, de catre oamenii de stiinta nazisti, a modelului Me-262. Motorul tip RD 10-A care echipeaza Yak-ul cantareste 1.000 de kilograme si este expus, alaturi de alte patru propulsoare utilizate de aparatele de zbor, in una dintre salile Muzeului Stiintei si Tehnicii. Din punct de vedere tehnic, fuselajul are urmatoarele caracteristici: anvergura aripilor - 9,60 m, lungime - 8,29 m, inaltime - 2,10 m. Avionul putea atinge altitudinea de 13.000 de metri si dezvolta o viteza de circa 860 kilometri/ora, un adevarat record pentru perioada respectiva. Exponatul a intrat in patrimoniul muzeului in anul 1961, fiind transferat de la o unitate militara din Caransebes. Din cauza anvergurii aripilor, a fost necesar ca aparatul de zbor sa fie demontat in exteriorul Palatului, fiind ulterior asamblat in curtea interioara. Conform declaratiilor muzeografei Camelia Cristofor, au fost facute demersuri pentru restaurarea fuselajului, care este intr-o stare avansata de degradare. Compania Aerostar Bacau a cuprins in planul sau de sponsorizari si aceasta operatiune dar, pentru moment, situatia firmei nu permite efectuarea reconditionarii. Cu toate acestea, exista promisiuni ferme din partea constructorului bacauan.
Matei BOSTAN
Marius HALCIUG
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1490 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036713 (s)