Eveniment-Social

„B.L.U.E Mindset”, eveniment de amploare organizat de AIESEC în Iași! Asociația susține tinerii să-și dezvolte abilitățile de leadership

Publicat: 30 nov. 2022
B.L.U.E Mindset eveniment de amploare organizat de AIESEC în Iași Asociația susține tinerii să-și dezvolte abilitățile de leadership
Asociația AIESEC în Iași a organizat joi, 24 noiembrie 2022 un eveniment de amploare dedicat tinerilor

Asociația AIESEC în Iași a organizat recent un eveniment numit B.L.U.E Mindset, ce a fost dedicat tinerilor ce au dorit să-și dezvolte abilitățile necesare și să-și lărgească aria cunoștințelor în domeniul afacerilor. Participanții au putut participa la un program de voluntariat și au aflat cum să facă schimb de experiențe cu o altă țară

„B.L.U.E Mindset” este un eveniment organizat de AIESEC (Association internationale des étudiants en sciences économiques et commerciales – asociație studențească globală, non-guvernamentală, independentă, non-profit, condusă de studenți sau proaspăt absolvenți) în Iași.

Asociația care contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și-a propus să susțină tinerii să-și dezvolte abilitățile de leadership și să devină lideri de succes, în cadrul unor sesiuni de formare interactive susținute de specialiști în domeniu.

Evenimentul a avut loc joi, 24 noiembrie 2022, în cadrul FabLab1 (asociație ce face parte dintr-o rețea globală de laboratoare create cu scopul facilitării inovației și a fabricației digitale).

 afis Grinch Coffee
Participanții au putut participa la un program de voluntariat și au aflat cum să facă schimb de experiențe cu o altă țară

Care au fost trainerii prezenți la B.L.U.E Mindset

 afis Bianca Cobzaru
AIESEC este o organizație non-guvernamentală și non-profit condusă în întregime de tineret, pentru tineret

Asociația AIESEC în Iași a organizat joi, 24 noiembrie 2022, un eveniment de amploare dedicat tinerilor care doresc să își dezvolte abilitățile necesare în sfera afacerilor și să-și lărgească aria cunoștințelor asociate acesteia. Evenimentul a avut loc pe data de 24 noiembrie, începând cu ora 11:00, în cadrul FabLab1 Iași.

„Mindset este un eveniment marca AIESEC Iași în persoanele se pot dezvolta atât pe plan personal, cât și pe plan profesional cu ajutorul specialiștilor din domeniu și a Alumnilor AIESEC. Printre trainerii prezenți s-au numărat Carmen Manea, Adrian Munteanu și Dan Schipor. De asemenea, printre partenerii care au sprijinit AIESEC în Iași în această inițiativă se numără Iulius Mall, Bistro La Noi, Decathlon, Grinch și BDO România”, declară Delia-Ioana Baciu, membru în Asociația AIESEC Iași.

Un lucru inedit al acestui eveniment este faptul că participanții și-au dezvoltat abilitățile de lider. Totodată, participanții au învățat cum să-și îndeplinească fiecare sarcină eficient și cu motivație, iar perseverența este unul dintre atuurile care au ieșit la iveală.

afis Radu Dancu
Un lucru inedit al acestui eveniment este faptul că participanții și-au dezvoltat abilitățile de lider

Ce este AIESEC

afis Carmen Manea
Speakerii evenimentului au abordat diverse subiecte legate de tema principală a evenimentului

AIESEC este o platformă globală pentru tineri, pentru a-și dezvolta potențialul de lider prin experiențe practice de mai multe tipuri, inclusiv stagii de practică, oportunități de voluntariat și multe altele. Fondată în 1948, AIESEC este o organizație non-guvernamentală și non-profit condusă în întregime de tineret, pentru tineret. În România, AIESEC funcționează din martie 1990. În prezent, AIESEC România numără peste 300 de membri, filiala Iași fiind una dintre cele mai mari din țară.

Speakerii evenimentului au abordat diverse subiecte legate de tema principală a evenimentului (B – believe, L – lead, U – understand, E – experience) și au oferit suportul și toate materialele necesare, pentru ca informațiile implementate în cadrul B.L.U.E Mindset să aibă continuitate și în viața de zi cu zi.

„B.L.U.E Mindset”, evenimentul organizat de AIESEC în Iași și-a propus dezvoltarea și susținerea tinerilor de astăzi pentru ca mâine să devină cei mai buni lideri. De asemenea, participanții au aflat cum pot participa la un program de voluntariat sau cum să facă schimb de experiențe într-o altă țară.




Adauga un comentariu