News Flash:

Bacalaureatul se apropie

6 Iulie 2001
1022 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri a avut loc proba la alegere de specializare, numita proba "F". Asa cum am fost obisnuiti pana acum, si aceasta proba s-a desfasurat in conditii de normalitate, neexistand incidente notabile. "Nu am inregistrat evenimente grave, deosebite, adica un candidat sa primeasca alt tip de subiecte decat cel cuvenit. Profesorii corectori isi desfasoara activitatea asa cum trebuie. Dupa cum am mai declarat, subiectele sunt generoase pentru nota 5. In legatura cu subiectele la matematica, aceste au fost putin mai speciale la profilurile industriale, decat cele de la profilurile de matematica - fizica", a declarat Dumitru Dorobantu, inspector din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi.
Fata de subiectele de la matematica, cele de la probele orale la romana si limbi moderne sunt mult mai usoare. Subiectele de la proba de specializare nu sunt atat de dificile, ele incluzandu-se in perimetrul programei. Pentru profilul teoretic au existat 38 de discipline, iar pentru cele tehnologice 45. "Pentru noi a fost obositor deoarece exista multe plicuri care trebuie desigilate, multiplicate la copiatoare, apoi sigilate din nou. Astazi am deschis 109 plicuri cu tot cu baremele de corectare. Am reusit sa multiplicam baremele si sa le transmitem la centre si atunci cand candidatii ies de la teza se uita la avizier si vad care sunt aceste bareme", a spus Dumitru Dorobantu.
Singura situatie mai speciala a fost cea a unui copil internat in spital, care, cu acordul Ministerului Educatiei si Cercetarii, a primit o varianta de rezerva, totul fiind perfect legal, prin intermediul ISJ Iasi. Pana in acest moment, doar trei elevi au fost prinsi copiind, acestia fiind exclusi din examene. Cei mai ingeniosi dintre elevii care copie se pot declara poate si mai norocosi. "Se intampla sa fie si elevi care copie. Nu se poate sa-i controlam pe toti la piele. A fost odata un profesor care a facut exces de zel si i-a controlat pe elevi la piele. Dar asa ceva nu se prea poate", a spus in incheiere Dumitru Dorobantu.
Astazi va avea loc ultima proba la examenul de bacalaureat, si anume proba de profil opus. Dintre elevii care o vor sustine, aproape 60% au optat pentru educatie fizica. In cazul in care vremea se va inrautati si nu va permite buna desfasurare a acestei probe, ISJ Iasi o va amana pentru sambata. Reamintim faptul ca elevii pot depune contestatii pe data de 9 iulie, urmand ca acestea sa fie inaintate pentru rezolvare la Comisia Judeteana. Pe data de 11 iulie aceste contestatii vor fi rezolvate, iar rezultatele finale se vor afisa pe data de 12 iulie.

Cazuti pe capete la Pascani

Si probele scrise la bacalaureat vor aduce in Pascani un nou val de "cazuti", mai ales la Grupul Scolar CFR Unirea din localitate. Daca de probele orale nu au trecut din acest liceu 24 de elevi, estimarile profesorilor conform tezelor corectate pe primele doua zile "scrise" dau ca respins acelasi numar de candidati. Profesorii de aici spun ca este posibil ca peste 30% din elevii de la Liceul CFR inscrisi la bacalaureat sa fie respinsi. "Dupa probele orale deja au fost respinsi 24 de elevi din cei 238 inscrisi. Pot sa va spun ca au fost corectate si tezele la limba si literatura romana, unde 14 elevi nu au luat note de trecere. Chiar la matematica, unde de abia a inceput corectarea, pana acum sunt deja opt teze care au primit note sub 5. Elevii s-au plans, si le dau dreptate, ca la profilul tehnologic subiectele la examen au fost mai grele ca la real", ne-a declarat presedintele comisiei de la Grupul Scolar CFR Unirea Pascani, prof. dr. conferentiar Gheorghe Simionescu.
Tot presedintele comisiei ne-a informat si asupra faptului ca la acest liceu nu au fost alte probleme deosebite. Nu au existat elevi dati afara pe motive de colaborare sau copiat si nici nu a fost vreo incercare de frauda. Numarul mare de "cazuti"de la acest liceu este pus pe seama slabei pregatiri a candidatilor. Un fapt mai deosebit s-a petrecut insa cu o eleva care, constienta ca nu a facut la matematica de nota 5, nu s-a mai prezentat la celelalte probe. Ieri, la Liceul CFR au fost sustinute nu mai putin de zece probe. Acestea au fost: biologie in doua variante (la profile diferite), franceza, literatura universala, desen tehnic, organe de masini, masini electrice, electrotehnica, masini, aparate si actionari si contabilitate. Desi elevii de la Liceul Teoretic "Mihail Sadoveanu" Pascani s-au prezentat mult mai bine, aici fiind numai doi respinsi si un exclus, strictetea in relatiile cu presa este mult mai mare. In mai multe randuri, redactorii cotidianului nostru au fost opriti chiar la poarta de catre jandarmi pentru a nu intra in institutia unde se sustinea examenul. Ordinul se pare ca a fost dat chiar de conducerea comisiei, care nu a dorit astfel sa fie deranjata. Cam curioasa atitudine, daca se ia in considerare faptul ca prin oras circula tot felul de zvonuri cum ca unii profesori de aici au fost cumparati. Oricum, noi vom face investigatiile de rigoare si vom da totul publicitatii la momentul oportun, dar am dori si o colaborare din partea membrilor comisiei de bacalaureat. Sigur aici exista niste suspiciuni, mai ales ca unii elevi care la sfarsitul anului scolar erau la un pas de corijare la cateva obiecte, au obtinut la aceleasi discipline note cuprinse intre 9 si 10.
Cristian DROANTA
Marius HALCIUG
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1371 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024624 (s)

loading...