News Flash:

Badea vrea bani pentru Universitatea Tehnica

29 Iunie 2005
1190 Vizualizari | 0 Comentarii
Rectorul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi (UTI), Nicolae Badea, a cerut suplimentarea bugetului institutiei pe care o conduce cu 20 miliarde lei, pentru a asigura salariile profesorilor pe urmatoarele luni si remuneratia pentru concediile acestora. Rectorul iesean a fost la Ministerul Educatiei si Cercetarii si a depus documentatia necesara, urmand ca in perioada urmatoare sa i se comunice raspunsul. Aceste fonduri pe care ar trebui sa le primeasca sunt o suplimentare la cele 80 miliarde lei care au fost alocate pentru anul acesta. "Guvernul a hotarat marirea salariilor, asa ca acum sa plateasca banii, pentru ca universitatea nu dispune de fonduri care sa acopere aceste cheltuieli neprevazute. Banii vor fi folositi pentru asigurarea salariilor si pentru alte cheltuieli care au fost prevazute in buget, insa nu au putut fi achitate din cauza maririlor de salarii", a declarat Nicolae Badea, rectorul UTI. Zilele acestea, Badea a obtinut si sponsorizari pentru asigurarea taberelor de vara in Grecia pentru studentii politehnisti. Astfel, 40 de studenti vor petrece sase zile de vacanta pe litoralul Greciei, pentru care vor plati doar 80 Euro, suma de 100 Euro urmand sa fie pusa la dispozitie de UTI din sponsorizari. Alti 20 de studenti vor merge gratuit in diverse statiuni din tara, banii necesari fiind obtinuti tot din sponsorizari. Pentru distribuirea locurilor se va tine cont de ordinea in care au fost primite cererile, indiferent de situatia la invatatura. "Cine va depune cerere primul si va avea si cei 80 de Euro va merge in Grecia", a mai declarat Badea.
Silviu DASCALU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019595 (s)

loading...