International

Banca Angliei anunţă că Marea Britanie va intra în recesiune, după ce s-au majorat dobânzile

Publicat: 05 aug. 2022
Marea Britanie va intra în recesiune
Economia britanică a înregistrat cea mai mare scădere din istorie

Marea Britanie va intra în recesiune, au avertizat reprezentanţii Băncii Angliei. Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce rata dobânzii a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii 27 de ani, potrivit BBC.

De asemenea, cunoscută Bătrânică de pe Strada Threadneedle a menţionat că economia se va contracta în ultimele trei luni ale acestui ani.

Marea Britanie va intra în recesiune. Banca Angliei a făcut anunţul

Având în vedere faptul că nivelul inflaţiei a crescut vertiginos, rata dobânzilor a fost nevoită să urce la 1.75 la sută. Băncile încearcă să oprească această creştere a preţurilor, însă inflaţia va trece de 13 la sută.

Majorarea actuală a dobânzilor este considerată cea mai mare creştere din ultimii 27 de ani. Însă, Banca Angliei susţine că economia se va redresa în ultima parte a acestui an, iar ratele se vor micşora până la finalul anului 2023.

Motivul care a stat la baza creşterii inflației este creșterea facturilor la energie determinată de operaţiunea militară a Rusiei izbucnite în Ucraina. Această creștere vine şi în contextul în care a existat un scandal politic ce l-a avut în prim plan pe Boris Jonhson care și-a dat demisia din funcția de premier al Marii Britanii.

În acest context, o gospodărie obișnuită va plăti circa 300 de lire sterline pe lună pentru energie până în octombrie, a avertizat Banca Angliei.

Aceasta recesiune ar fi cea mai lungă recesiune din 2008, când sistemul bancar britanic s-a confruntat cu un colaps, care a dus la oprirea creditării. Criza nu va fi la fel de profundă ca acum 14 ani, dar ar putea dura la fel de mult.

Guvernatorul băncii, Andrew Bailey, a declarat că are „o mare simpatie și o mare înțelegere pentru cei care se luptă cel mai mult” cu costul vieții.

De asemenea, National Institute Of Economic and Social Research anunță că economia britanică se află deja în recesiune în condiţiile în care criza costurilor de trai are consecinţe devastatoare pentru veniturile gospodăriilor, iar perioada de stagflație se apropie.

„Economia britanică se îndreaptă către o perioadă de stagflaţie“, a avertizat Stephen Millard, director în cadrul think tankului.

Recesiune tehnică în Statele Unite ale Americii

La finalul lunii iulie 2022, economia Statelor Unite ale Americii a intregistrat o scădere cu aproximativ un procent în perioada aprilie – iunie. Acest lucru semnifica intrarea SUA în recesiune tehnică.

Preţurile produselor au crescut cu o rata anuală de 9,1 la sută, fiind cauzate de creserea costurilor pentru combustibil, alimente şi adăpost. În acest context, Joe Biden, preşedintele SUA, a oferit o scurtă declaraţie de presă

„Nu cred că va fi recesiune, în opinia mea. Rata şomajului încă este la unul dintre cele mai scăzute niveluri din istorie, este în zona de 3,6%. Ne axăm în continuare pe investiţii, toată lumea. Speranţa mea este că vom trece de la o creştere economică rapidă la o creştere stabilă. Sigur că vom asista la unele scăderi. Dar eu nu cred că vom avea o recesiune, cu voia lui Dumnezeu”, a declarat Joe Biden, conform CNN.

În perioada imediat următoare, Banca Angliei va anunța în mod oficial dacă Marea Britanie va intra în recesiune.




Comentarii
Adauga un comentariu