News Flash:

Bani europeni pentru efectele inundatiilor din Iasi

25 Februarie 2009
663 Vizualizari | 0 Comentarii
Bani europeni pentru efectele inundatiilor din Iasi
• Comisia de bugete a Parlamentului European a aprobat alocarea a 11,7 milioane Euro pentru cinci judete afectate de inundatii


Comisia de bugete a Parlamentului European a aprobat, ieri, alocarea unei sume de 11,7 milioane Euro drept sprijin financiar din Fondul de Solidaritate al UE pentru inlaturarea efectelor inundatiilor din cinci judete, a declarat presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anuntat ieri ca s-a aprobat, cu o singura abtinere, alocarea sumei mentionate pentru inlaturarea efectelor inundatiilor din judetele Suceava, Iasi, Neamt, Botosani si Maramures. Flutur a aratat ca s-a deplasat la Bruxelles, unde a prezentat membrilor comisiei situatia regiunii afectate de inundatii, insotind aceasta solicitare de imagini si cu o situatie statistica a distrugerilor in urma calamitatilor naturale care au afectat zona. Membrii comisiei au fost interesati sa afle daca autoritatile judetene folosesc informatii de la Centrul de informare europeana de meteorologie, a spus Flutur, aratand ca, impreuna cu autoritatile din regiunea ucraineana Cernauti, s-a convenit infiintarea unui sistem de alerta rapida in cazul unor calamitati, in continuarea acestui proiect urmand sa fie realizate alte programe de cooperare transfrontaliera pentru situatii de urgenta.

In timpul intalnirii au mai fost intrebari legate de stadiul reparatiilor si daca exista alte fonduri europene pentru refacerea infrastructurii, dar au fost si unele reprosuri privind neactivarea, mai rapida, a acestor fonduri destinate refacerii de dupa inundatii. "Efortul nostru si-a atins scopul", a spus Flutur, mentionand ca in data de 11 martie urmeaza sa fie supusa adoptarii propunerea de decizie pentru alocarea acestor fonduri. El a mai aratat ca membrii comisiei au apreciat ca vor trebui grabite procedurile pentru ca Romania sa intre cat mai repede in posesia fondurilor alocate.
Delegatia PDL a anuntat aprobarea, ieri, de catre Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a mobilizarii Fondului European de Solidaritate. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, suma va fi acordata Romaniei ca asistenta financiara pentru pagubele provocate de inundatiile din vara anului 2008. Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a audiat reprezentanti ai autoritatilor locale din regiunile afectate de inundatii, se arata in comunicat. Seful delegatiei Romaniei in grupul PPE-DE, Theodor Stolojan, a cerut la randul sau urgentarea procedurilor pentru alocarea fondurilor.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1403 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018069 (s)

loading...