News Flash:

Bani mai multi pentru pensionari

11 August 2005
1098 Vizualizari | 0 Comentarii
Angajatii Casei Judetene de Pensii (CJP) din Iasi au finalizat cea de-a treia etapa de recalculare a pensiilor, care a vizat persoanele din judetul Iasi pensionate in perioada 1991-1996. Persoanele care au beneficiat de majorari dupa aceasta recalculare au primit deja primele pensii marite, urmand ca zilele acestea sa primeasca toti pensionarii noile decizii. Prin etapa a treia de recalculari, cea mai mica marire a fost una de 60 mii lei vechi (6 lei noi) iar cea mai mare a fost o marire cu 200 la suta. Este vorba de un profesor care avea o pensie de 2 milioane lei (200 lei noi), iar in urma recalcularii a primit 6 milioane lei (600 lei noi). In general, au primit mariri persoanele care au avut salarii mari, deoarece vechea lege dupa care se facea calcularea pensiei lua in calcul salariul de pe ultimii cinci ani iar multe persoane aveau salariile mici in aceasta perioada. Din 33 de mii de dosare, cate au fost calculate in aceasta etapa, doar aproximativ 40 la suta, adica aproximativ 13.200 de persoane, au indeplinit conditiile legii si au primit majorari. Angajatii CJP au inceput deja sa lucreze deja la cea de-a patra etapa de recalculari, care vizeaza persoanele pensionate in perioada 1997 pana la 1 aprilie 2001 si cuprinde un numar de 34.441 dosare de pensie, la care se adauga si un numar de 5.000 de dosare de pensie de urmas. Recalcularea se opreste la aceasta data pentru ca cei care au iesit la pensie dupa aprilie 2001 au beneficiat de prevederile noii legi a pensiilor. Actele celor care au beneficiat de mariri de pensii in etapa a treia vor fi trimise la Bucuresti pentru a intra in baza de date a Casei Nationale de Pensii.
(S.D.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1264 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015232 (s)