News Flash:

Banii de liceu - uitati de guvernanti

20 Iulie 2005
1251 Vizualizari | 0 Comentarii
Bursa "Bani de liceu" a fost lasata uitarii de catre reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC). Dupa ce si-au batut joc de profesorii implicati in examenele nationale, oferindu-le remuneratii de mizerie, acum a venit randul liceenilor care primesc bursa pentru continuarea studiilor. Mai precis, in teritoriu, adica la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), nu venit nici o precizare cu privire la acordarea bursei copiilor care provin din familii cu venituri reduse, dar care totusi au ales sa mearga la scoala. Toate acestea in conditiile in care o serie de bursieri au terminat clasa a XII-a si in special alti tineri au intrat in clasa a IX-a si ar putea indeplini conditiile pentru a primi bursa lunara de 1,8 milioane lei (180 lei noi). Pentru anul scolar 2005-2006 reprezentantii ISJ sustin ca nu au primit de la MEC nici o specificatie cu privire la continuarea acordarii bursei guvernamentale. Chiar daca este destul de tarziu, este foarte interesant de vazut daca actuala guvernare va gasi banii necesari continuarii unui program de sprijinire a elevilor cu venituri reduse, program initiat de fosta guvernare. "Nu am primit absolut nici o precizare in acest sens. Insa poate reprezentantii de la minister asteapta sa se termine toate etapele de admitere si apoi sa vina cu precizari in acest sens", a declarat Adriana Aftanasie, contabilul sef a ISJ. Reamintim ca pe parcursul anului scolar 2004-2005 aproape 300 de elevi nu au respectat conditiile impuse pentru pastrarea bursei si au pierdut banii. Mai precis, acesta este numarul elevilor care au acumulat peste 20 de absente nemotivate de la scoala. In consecinta, dintr-un numar de 5.726 beneficiari ai bursei de 1,8 milioane lei, la nivelul judetului Iasi au mai ramas 5.433. Insa acesti bani nu au fost repartizati altor elevi din familii cu venituri modeste, ci au fost returnat la MEC. (M.R.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1304 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021183 (s)