Magazin

Banometru: programul de educație financiară care oferă cursuri și ședințe de consiliere gratuită participanților

Publicat: 18 mai 2022

În perioada 9 – 14 mai, echipa Banometru a fost prezentă la Iași, în Palas Mall, pentru a susține prezentări, workshop-uri și ședințe individuale de coaching financiar gratuite destinate celor interesați să își îmbunătățească relația cu banii.

Pe 13 și 14 mai, peste 2.000 de persoane au interacționat cu voluntarii și reprezentanții Banometru la cornerul din zona Atrium și în cadrul evenimentului special organizat în parteneriat cu Dragoș Pătraru, Starea Nației. Dintre acestea, 40 de persoane au beneficiat de ședințe de consiliere unu la unu la fața locului și alte 80 de persoane s-au înscris pentru ședințe desfășurate online sau la telefon.  Beneficiarii Banometru au parte de până la patru sedințe de coaching gratuit în care își pot crea un plan de acțiune cu privire la obiectivele lor financiare.

Ieșenii interesați să afle dacă sunt pregătiți să se îndatoreze sau cum își pot rambursa datoriile mai repede pot apela gratuit la cursurile și serviciile de coaching oferite în cadrul programului Banometru prin înscrierea pe site. Alte aspecte ale vieții financiare ce pot fi discutate în cadrul unei ședințe de coaching sunt diminuarea cheltuielilor sau creșterea veniturilor.

Coachii Banometru sunt profesioniști independenți și nu încearcă să convingă participanții să își ia un credit sau să acceseze anumite servicii. Toate informațiile oferite de cei care solicită ședințele de coaching sunt gratuite și confidențiale. Aceștia se pot aștepta la următoarele subiecte de conversație:

  • Vor putea afla dacă sunt pregătiți să își ia un credit și ce este nevoie să știe dacă își doresc să se îndatoreze;
  • Vor descoperi mai multe despre cursurile și serviciile gratuite Banometru;
  • Vor afla cum îi poate ajuta un coach Banometru să aibă o relație mai bună cu banii;
  • Vor descoperi cum pot traversa perioada de scumpiri într-un mod sănătos din punct de vedere financiar.

În 2021, 6.700 persoane au beneficiat de pe urma programului și au reușit să își îmbunătățească viața financiară. Dintre acestea, 1.000 de persoane au beneficiat de coaching financiar unu la unu 100% gratuit. Aceasta înseamnă până la patru sesiuni cu un consultat financiar independent, alături de care și-au analizat situația financiară și au găsit un plan și soluții pentru a depăși problemele cu care se confruntau.

Despre Banometru

Banometru este un program gratuit de sănătate financiară realizat de către Asociaţia Educaţie pentru Viaţă Reală (AEVR), Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și ING Bank care îi ajută pe participanți să aibă o relație sănătoasă cu banii. În 2021, în urma cursurilor și a ședințelor de coaching, peste 70% dintre participanți au reușit să își creeze un fond de urgență. Alte comportamente financiare sănătoase pe care programul le urmărește sunt rambursarea datoriilor, crearea fondului de rezervă și planificarea și monitorizarea cheltuielilor lunare. Astfel, 79% dintre beneficiari reușesc să genereze venituri care sunt mai mari decât cheltuielile, iar 89% dintre ei încep să își planifice cheltuielile cu ajutorul bugetului lunar.

 




Adauga un comentariu