Local

Barajele din zona Moldovei sunt verificate de ABA Prut Bârlad. O treime dintre baraje nu sunt autorizate

Publicat: 19 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Barajele din zona Moldovei sunt verificate de ABA Prut Bârlad. O treime dintre baraje nu sunt autorizate
Echipele ABA Prut Bârlad fac lucrări pentru prevenirea inundațiilor în zona Moldova

Echipele ABA Prut Bârlad fac lucrări intense pentru prevenirea inundațiilor din următorii ani. O treime din barajele din zona Moldova nu sunt autorizate, fiind evaluate pentru o eventuală stare de urgență

La finalul săptămânii trecute a avut loc a doua întrunire din acest an a Comisiei Teritoriale Moldova pentru evaluarea stării de siguranță, în exploatarea barajelor de categoria C și D pentru zona Moldova, în caz de inundații. Astfel, în perioada 17-18 septembrie 2020, comisia teritorială de avizare a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor de categorie C și D, pentru zona Moldova, s-a întrunit în videoconferință. Au fost supuse analizei 30 de documentații tehnice de expertiză pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare. Cu o singură excepție, pentru clarificarea unor aspecte tehnice, toate lucrările au fost avizate.

În Registrul Național al Barajelor din România (REBAR) sunt inventariate 618 de lucrări pentru zona aferentă Comisiei Teritoriale de avizare Moldova (baraje de retenție, iazuri de decantare, depozite de deșeuri, lucrări hidrotehnice speciale), aflate sub incidența legislației specifice domeniului siguranței barajelor.

Comisiile Teritoriale de avizare Moldova au în vedere barajele neautorizate

În ședințele comisiei, de la înființarea din 2004 și până în prezent, au fost analizate 392 de documentații de evaluare a stării de sigurață în exploatarea barajelor încadrate în categoriile de importanța C și D, ceea ce reprezintă 63,4 procente lucrări autorizate. În cazul micilor baraje, dintr-un total de 618 obiective, 36,6 la sută sunt încă neautorizate.

„Situația autorizării se ameliorează de la an la an, astfel că procentul barajelor neautorizate scade semnificativ. Este un fapt îmbucurător că la ședința de avizare din 17-18 septembrie 2020 au fost autorizate, pentru prima oară, 10 baraje de mici dimensiuni”, au declarat oficialii Administrației Bazinale de Apa Prut-Bârlad.

ABA Prut Bârlad face lucrări pentru prevenirea inundațiilor

Populația județului Iași este protejată de viitoarele inundații cu ajutorul planurilor făcute de autorități. Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a realizat, prin proiectul „WATMAN – sistem informațional pentru managementul integrat al apelor”, două Centre de Intervenție Rapidă la nivelul Sistemelor de Gospodărire a Apelor Iași și Galați. Cele două centre sunt dotate cu mașină de umplut saci cu nisip, baraje mobile din panouri de aluminiu, ponton cu motor, trailer poluare, barcă, diguri gonflabile, role absorbante, covoare absorbante etc.

Una dintre principalele unelte folosite în prevenirea inundațiilor este o motopompă de mare capacitate.

„Centrul de Intervenție Rapidă Iași, din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, a fost dotat și cu o motopompă de mare capacitate. Scopul acestei achiziții este creșterea capacității de intervenție în cazul producerii unor inundații. Motopompa poate evacua un volum de 600 de metri cubi de apă în interval de o oră, având debitul de peste 165 de litri pe secundă și este autorizată pentru tractare pe drumurile publice, avantaj care reduce foarte mult timpul de deplasare, pentru intervenție, la zona afectată de inundații”, au explicat reprezentanții ABA Prut Bârlad.

Adauga un comentariu