News Flash:

Barbat cu botulism, internat la Iasi

7 August 2008
908 Vizualizari | 0 Comentarii
O noua persoana posibil bolnava de botulism a fost internata la Iasi. Un barbat de 53 ani, din localitatea Vladeni, judetul Botosani, a fost internat la Iasi dupa ce a prezentat simptomele specifice botulismului. Dan C. este internat la Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva din cadrul Spitalului Sf. Spiridon si are nevoie de respiratie mecanica. Initial, barbatul a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iasi, dar pentru ca starea de sanatate s-a agravat, a fost transferat la Spitalul Sf. Spiridon. Transferat de la Botosani la Iasi, barbatul a declarat ca in urma cu aproximativ sapte zile a consumat conserva de peste, dar si o conserva de pate de ficat.

"Simptomatologia este evocatoare pentru botulism, cu disfagie, semne aparute in afebrilitate. Pacientul a fost investigat in clinica noastra, s-a recoltat serologie care se va lucra la Bucuresti pentru botulism si s-a administrat ser antibotulinic trivalent. Starea generala a impus asistarea respiratorie in serviciul Anestezie si Terapie Intensiva de la Spitalul Sf. Spiridon", a declarat dr. Carmen Manciuc, directorul medical al Spitalului de Boli Infectioase Iasi. Barbatul a consumat o conserva procurata din comert, dar dupa ce a deschis-o nu a pastrat-o in conditii corespunzatoare. Ultimul caz de botulism tratat cu succes la Iasi s-a inregistrat in urma cu doua luni de zile, la un tanar de 19 ani. Daca nu este descoperit si tratat la timp, botulismul poate fi fatal pentru persoana care are aceasta boala.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1528 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019059 (s)

loading...