Actualitate

Barbat gasit decedat in WC-ul public

Publicat: 21 nov. 2011
1

Ieri dimineata, in Piata din zona Vale a municipiului Pascani, un barbat de 61 ani a fost gasit mort intr-o anexa din apropierea WC-ului public. Costica Valceag era angajat al Gospodariei Comunale din cadrul primariei si raspundea de curatenia din piata. Barbatul ducea o viata solitara, singurul baiat pe care-l avea fiind la Bucuresti. Nu avea bani pentru a-si plati facturile, iar cu catva timp in urma apartamentul ii fusese debransat de la utilitati. Pentru a beneficia de caldura, Costica Valceag locuia intr-o anexa din apropierea WC-ului si aduna de pe la gunoaie cartoane si alte mizerii. „Nu stim de ce a murit. Azi dimineata (ieri – n.r.), in jurul orei 7.00, femeia de serviciu, Liliana Mihai, l-a gasit pe barbat cazut pe podea. A fost transportat la Institutul de Medicina Legala in vederea efectuarii necropsiei, iar medicii vor putea stabili cauza decesului. Atunci vom sti mai multe”, a declarat comisarul adjunct al sefului de Politiei Pascani, Tiberiu Dogaru. „Am fost sesizati de un faptul ca un barbat din Piata Vale a fost gasit pe podea, in apropierea WC-ului public, si ca nu se misca. Un echipaj medical s-a deplasat la fata locului, insa nu s-a mai putut face nimic. Era deja decedat”, a declarat Petronela Luca, medic al Serviciului de Ambulanta Pascani.

Potrivit afirmatiilor cunoscutilor, barbatul nu consuma bauturi alcoolice, insa umbla prin gunoaie foarte mult.




Adauga un comentariu