Local

Bărbați încătușați de procurorii ieșeni, în urma unor acuzații de omor și tentativă de omor! Scandaluri pe bandă rulantă, pe fondul consumului de alcool!

Publicat: 22 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Bărbați încătușați de procurorii ieșeni în urma unor acuzații de omor și tentativă de omor Scandaluri pe bandă rulantă pe fondul consumului de alcool

În decursul unei zile, trei indivizi au fost încătușați de procurorii ieșeni. În cazul primei fapte, acuzațiile aduse de anchetatori sunt de omor și tentativă de omor. În cel de-al doilea caz, un tânăr de 19 ani este cercetat pentru tentativă de omor. Conflictele în care au fost implicați cei trei reținuți au pornit de la certuri banale, în primul caz fiind vorba despre gelozie, iar, în cel de-al doilea, despre bani

Doi indivizi s-au ales cu cătușe, după ce au fost acuzați de comiterea unor fapte îngrozitoare. Anchetatorii au precizat că cei doi indivizi au recurs la un gest extrem, după ce un amic de-al lor s-ar fi dat la concubina unuia dintre ei. Astfel, conflictul a izbucnit pe fondul unei crize de gelozie. Crima și tentativa de omor s-au produs în timpul unei „vizite” pe care victimele o făcuseră agresorilor. Ajunși în locul respectiv, cei patru petrecăreți au început să consume alcool.

„Pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, în timp ce se aflau în incita fostei Fabrici de Țigarete Iași, un inculpat de 46 de ani și un altul, de 41 de ani, i-au aplicat primei victime, de 29 de ani, numeroase lovituri cu pumni și picioare la nivelul capului, cauzându-i leziuni grave, care au dus la deces. În aceleași împrejurări, inculpatul de 46 de ani a lovit cea de-a doua victimă, de 25 de ani, cu un par, predominant la nivelul capului, leziunile suferite de victimă necesitând 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Acuzațiile aduse de anchetatori sunt de omor și, respectiv, tentativă de omor. Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi duși la Tribunalul Iași, cu propunere de arestare preventivă.

Tânăr de 19 ani, acuzat de tentativă de omor după un conflict

Un alt individ, în vârstă de 19 ani, din Iași, a fost reținut ieri de către procurorii ieșeni, sub acuzația de tentativă de omor. Conform anchetatorilor, în urmă cu câteva zile, individul ar fi sărit cu un cutter la gâtul unui cunoscut, în urma unei dispute legate de o datorie.

„Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost reținut, fiind cercetat pentru tentativă la omor. Din primele cercetări reiese că acesta a atacat cu un cutter o victimă, în urma unui conflict”, a mai precizat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

În urma incidentului, victima a ajuns la spital, iar medicii care au tratat-o au concluzionat că viața acesteia a fost pusă în pericol din cauza leziunilor suferite. Oamenii legii au adăugat că victima ar fi fost tăiată cu cutterul de mai multe ori, iar întreg scandalul ar fi pornit de la bani.
Cel mai probabil, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași vor formula și pe numele tânărului de 19 ani o propunere de arestare preventivă, sub acuzația de tentativă de omor. Urmează ca judecătorii să stabilească ce se va întâmpla în continuare, nu doar cu tânărul de 19 ani, ci și cu ceilalți doi indivizi, de 41 și, respectiv, 46 de ani, cercetați în primul caz.

Adauga un comentariu