News Flash:

Barbulescu a pus pe chituci Nicolina SA

2 Februarie 2006
1249 Vizualizari | 0 Comentarii
•Mihai Barbulescu a adus la sapa de lemn SC Nicolina SA, la aproape un an de zile dupa ce a fost numit administrator si director general •Fostul director in cadrul Fondului Proprietatii de Stat (FPS) Iasi este exemplul viu de cum nu ar trebui condusa o fabrica •Fostii salariati ai SC Nicolina SA, disponibilizati prin ordonanta, explica modul in care a fost falimentata fabrica, inchisa de la venirea lui Mihai Barbulescu •"Se iau salariile doar de catre conducere si ei cred ca nu stim acest lucru. A adus un nou director, pe Gheorghe Macovei, insa nu stie ce se intampla in fabrica. Consilierul lui, inginerul Gheorghita, nu face decat sa citeasca ziarele dimineata, pe Internet, si sa raporteze", a explicat un fost salariat

La aproape un an de zile de la preluarea conducerii SC Nicolina SA, directorul Mihai Barbulescu se poate lauda cu falimentarea uneia dintre cele mai mari fabrici din Iasi. Expertul fostului Fond al Proprietatii de Stat (FPS) s-a rezumat sa creeze o stare de tensiune la fabrica, sa lase angajatii fara salarii timp de 13 luni de zile si, mai nou, sa se ocupe cu vinderea de fier vechi, cu banii rezultati fiind platite doar salariile directorilor. Nemultumirile salariatilor si ale fostilor salariati ai SC Nicolina SA la adresa directorului Mihai Barbulescu devin din ce in ce mai dese. "Se iau salariile doar de catre conducere si ei cred ca nu stim acest lucru. A adus un nou director, pe Gheorghe Macovei, insa nu stie ce se intampla in fabrica. Consilierul lui, inginerul Gheorghita, nu face decat sa citeasca ziarele dimineata, pe Internet, si sa raporteze", a explicat un fost salariat. Atat fostii salariati, cat si actualii ii reproseaza directorului Mihai Barbulescu promisiunile facute la venirea la Nicolina SA, promisiuni care nu au mai fost onorate. "Cand a venit la Nicolina SA, a zis ca va face o privatizare ca la Dacia Pitesti. Vreau sa merg si eu la Pitesti, sa vad daca ei nu au luat salariile de 13 luni si daca au fabrica inchisa, ca la Nicolina. Ce privatizare a facut? Prin vanzarea de active?", a mai spus unul dintre fostii salariati. Firma se afla in administrare speciala, iar nici unul dintre creditorii bugetari nu a putut dispune scoaterea la vanzare a activelor, pentru recuperarea datoriilor, chiar daca acestea sunt de ordinul zecilor de miliarde lei, in timp ce Finantele Judetene au de recuperat aproape 200 miliarde lei (20 milioane lei noi). Odata cu intrarea in lichidare a fabricii iesene, situatia a devenit si mai complicata, deoarece statul va pierde sume colosale de bani, care se duc pe apa sambetei. Administrarea speciala pune lacat doar reprezentantilor statului care nu pot executa silit fabrica ieseana, insa da posibilitatea celorlalti creditori sa isi recupereze creantele. Aceasta este si situatia BRD, care asteapta de mai bine de doi ani de zile sa isi recupereze creantele si care a vandut doua active. Directia de Finante poate doar sa ia o parte din banii rezultati din vanzarile altora, pentru ca nu poate scoate la vanzare nici un activ aflat in administrare speciala. Directorului Barbulescu ii mai sunt reprosate si drumurile dese la AVAS Bucuresti, drumuri care nu au fost solutionate favorabil pentru Nicolina SA. "Merge in fiecare saptamana la AVAS, cu sau fara sindicat. Ce face acolo, nu pot sa stiu, insa nu rezolva nimic, cel putin nu se vede nimic in bine. Zilnic se primesc comenzi la fabrica, dar nimeni nu le poate lua, pentru ca sunt prea preocupati sa ceara un audit in care sa gaseasca ceva defectuos in defavoarea lui Bliuc (fostul director general - n.r.)", a afirmat ieri unul dintre fostii lideri de sindicat, plecati in somaj cu salarii compensatorii.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2120 (s) | 22 queries | Mysql time :0.074893 (s)