News Flash:

Barcute cu namol si ... accize, pe apa Babilonului

21 August 2009
819 Vizualizari | 0 Comentarii
Ionel Bostan
"Intre a fi om politic, ministru si mai stiu eu ce si a fi scriitor este o diferenta care e mai mare decat distanta dintre umeri. Eu cred ca, daca esti autentic, poti fi toate astea la un loc. In fond, cultura e comunicare, politica e comunicare, e chiar o stiinta a comunicarii. Iar economia e o forma de cultura, adica e cultura manageriala..." (Varujan Vosganian)

Nu mai demult decat luna trecuta, Varujan Vosganian si-a lansat romanul Cartea soaptelor, aparut in colectia "Fiction Ltd." de la Polirom. Asa cum ne spune chiar autorul, aceasta "nu este o carte de memorii, caci aducerile aminte din paginile ei nu sunt amintirile mele. E, mai degraba, biografia secolului al douazecelea povestita de traitorii ei. Aici regasim mai toate maladiile secolului aceluia: razboaiele mondiale, genocidul, totalitarismul, exodul si cautarea zadarnica de sine. Secolul XX a inventat moartea nenumarabila si gropile comune..." Nicolae Manolescu o gaseste "iesita din comun, nici numai memorialistica, nici numai fictiune, ci cu cate ceva din amandoua si, deopotriva, extraordinara prin modul in care tese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale." Eugen Negrici ne asigura ca "cititorii acestei carti - care se deschide cu o evocare cuminte si calda a comunitatii armenilor din Focsani vazuti prin ochii unui copil - vor constata cu uimire ca, de la o pagina la alta, ea isi largeste campul vizual si, populandu-se cu sute de personaje memorabile, se transforma intr-o extraordinara fresca bantuita de sentimentul tragic al istoriei" (Cf. Tamada.ro). Pana la Cartea soaptelor, V.V. a mai scris trei volume de poezie - samanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brate (2005) - precum si volumul de nuvele Statuia comandorului (1994).
Trecand, chiar si fugitiv, prin "Dansul cu moartea", ca parte (ultima) a tripticului "Iisus cu o mie de brate", aparut la Editura Dacia - Cluj Napoca (2004), nu poti sa nu devii curios, din mai multe motive, asupra carora nu insistam. Oricum, ar fi fost mai nimerit sa nu citim nimic despre moarte iesit de sub pana fostului sef al Finantelor nationale, chiar daca va zice ca a "comis-o" din ipostaza de poet. Si, asta, cu atat mai mult cu cat se intetesc crizele de tot felul, dar mai abitir cea financiara.
Am fi vrut sa vedem la V.V. o mana puternica si precisa, de chirurg, care lucreaza intr-o echipa (de finantisti) tare. Si, cand colo, el ne spune ca "alteori raman singur si fiecare vers/ nu mai stiu a cui amintire este/ a cui roua este si leacul unde se afla."
Mai incolo, cand spune "e o padure de copaci mergatori", speram sa nu se refere, Doamne fereste, la multimea de contribuabili autohtoni ori intreprinzatori cu IMM-uri in paragina.
Desi principiile bugetului echilibrat si acquis-ul comunitar financiar ar fi trebuit sa le aiba in sange, autorul ne spune ca, de fapt, "ploaia e adevaratul meu sange/ venind dintr-o alta inima/ care bate in ceruri hai-hui". Apoi, "hai-hui" si "finante sanatoase" nu prea se leaga. Asta ar fi trebuit s-o stie de cand era mai tanar. Numai ca, iata ce ne spune, relativ la junetea sa (in Psalm): "Pe cand eram copil/ am indesat namolul cald ca aluatul/ in barcute de lemn/ le-am infipt drept catarge lumanari aprinse/ si le-am lasat pe apa Babilonului/ sa curga/ de la semnul nasterii mele/ pana la ultimul semn." S-ar fi potrivit mai bine cu o cariera prin marina comerciala (fluviala).
Desi intre timp a trecut prin doua facultati - economie si matematica - si un doctorat, ne spune ca "nimic nu s-a mai intamplat/ de cand eram copil/ am privit lumea cu ochii mari, negurosi/ si marturisitori/ acesta e harul meu cand sunt viu sau adorm/ cu acelasi vis singuratec tintuit pe frunte/ ca un inger cu corn."
Cred ca acum e important sa vada ce face cu "harul" si sa se aplece asupra economiei. Accize s-au pus cam pe tot ce se poate pune. La apa, insa, nu. Si iata de ce (Setea): "Apa era atat de subtire/ incat mi se scurgea printre degete/ oricit de mult le-as fi strans/ la picioarele mele nisipul o soarbe."
Din tot sufletul dorim, ca atunci cand zice (tot in Setea): "Simt gustul trupului tau/ dupa setea ramasa in palma,/ asa cum gramatici de demult/ scriau altminteri istoria/ dupa urmele cailor", sa nu se fi gandit la noi, platitorii de taxe si impozite. Dar, cine poate garanta ca nu are in vedere vreo modificare (a mia oara) de Cod fiscal cand glasuieste (Patimile dupa mama): "am auzit cercuri de sunet pe sub pielea intinsa a apei/ ca niste serpi crescand unul din altul/ din locul unde piatra cazatoare/ se intalneste cu apa statatoare/ am vazut sarpele care se imputineaza din sine/ cum carnea se amesteca si vertebrele se rup/ cand gura lacoma musca din propria coada/ pana ramane punctul - sarpele fara de trup."
Lecturand "Cantec dulce si amar" (Revista Agero) am avut impresia ca ex-ministrul Finantelor da lectii inspectorilor fiscali despre cum se strang impozitele de la contribuabilii rau-platnici: "Vei musca pana la os din marul cel copt/ in zadar,/ ii vei zdrobi intre dinti sira spinarii/ pana la maduva,/ dar nu vei mai simti/ gustul pe care il cauti/ dulce si amar./ (...)/ voi lupi, adulmecati in zadar,/ cu coltii uscati, cu boturile insetate/ de sange,/ nu veti avea, o!, nu veti avea/ ce-i dincolo de pacatul dulce si amar..."
Apoi, as fi preferabil sa stim ca fostul sef al Finantelor nationale nu poate inchide un ochi de frica devastatoarei crize financiare, insa orice contribuabil - mic, mare, mijlociu, care va citi "Biruinta somnului", are sa descopere cu totul altceva: "Somnul e starea mea de veghe./ Ceea ce nu pot apara cu bratele,/ adapostesc in cetatea lui./ Visul e hrana tamplelor mele/ si lipsit de miros/ ca apa racoroasa./ Atat de libera esti in visul meu/ tocmai pentru ca nu il poti parasi;/ atat de frumoasa esti/ incat in jurul tau umbra nu se va face."
In fine, intelegem ca V.V. a chibzuit cu voce tare ca nu e deloc rau sa mai ia un mandat, cand a spus (in Sfanta casa aceasta): "am cutreierat lumea adulmecand cu creanga de alun/ glasul pamantului mi-a raspuns ca acesta e semnul cel bun/ culcusul in care mierea luminii se lasa/ unde gustul painii e cald si locul e sfant pentru casa."
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1350 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018489 (s)

loading...