News Flash:

Baronul finantelor

2 Octombrie 2007
4434 Vizualizari | 6 Comentarii
Anton Dobos
• Averea directorului Anton Dobos s-a majorat de cateva ori din anul 2005, cand a fost instalat pe functia de sef al Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului • Veniturile din salarii au crescut la 690 milioane lei (69 mii RON), in anul 2006, de la 440 milioane lei (44 mii RON), in 2005 • Veniturile sotiei, Camelia Dobos, erau in anul 2005 de 282,08 milioane lei (28.208 RON), iar in anul 2006 acestea au crescut vertiginos, ajungand la 518,90 milioane lei • In plus, in ultimii doi ani, familia Dobos a dobandit si o vila in cartierul I.C Bratianu, estimata la cel putin 100.000 Euro, dupa cum reiese din ofertele facute clientilor de antreprenorul SC Fene Grup SA • Familia Dobos a mai pus deoparte in conturi bancare suma 2,4 miliarde lei (247.000 RON) • In timp ce averea lui Dobos a sporit, veniturile incasate de Finante de la societati comerciale au scazut prapastios • Presa centrala a vehiculat numele lui Anton Dobos ca fiind una din persoanele care vor fi audiate de Departamentul National Anticoruptie in dosarul care vizeaza modul in care SC Fene Grup SA a castigat mai multe licitatii care vizau realizarea unor lucrari de constructii la mai multe institutii publice


Gasca baronului Fenechiu a reusit sa formeze un nou specimen de functionar public. Este un functionar public cu calitati deosebite, deoarece reuseste sa diminueze averea statului cu zeci de miliarde lei, dar poate sa-si mareasca averea cu sute de mii de Euro in cateva luni. Poate ca acestea sunt indicii suficiente pentru un dosar penal. Pentru a nu mai lungi vorba, trebuie spus din capul locului ca in ultimii doi ani averea directorului Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului (DGFPJ) Iasi, Anton Dobos, s-a marit de cateva ori. In acelasi timp, veniturile incasate la bugetul de stat au scazut in ultimii ani cu sute de miliarde lei. Conform ultimei declaratii de avere a lui Dobos, veniturile acestuia in ultimul an fiscal incheiat au crescut considerabil, ajungand de la aproximativ 440 milioane lei (44 mii RON) la 690 milioane lei (69 mii RON) anual. De asemenea, sotia sa, Camelia Dobos, a castigat cu 236,82 milioane lei (23.682 RON) mai mult decat in anul fiscal 2005. Astfel, veniturile sotiei lui Anton Dobos erau in anul 2005 de 282,08 milioane lei (28.208 RON), in timp ce in anul 2006 acestea au crescut pana la 518,90 milioane lei (51.890 RON). Camelia Dobos este subalterna sotului, fiind sefa Trezoreriei, astfel incat nu se pune problema ca vreun inspector fiscal sa verifice legalitatea veniturilor. Poate ca acest lucru va fi posibil cand va incepe sa functioneze Agentia Nationala de Integritate. In plus, in ultimii doi ani, familia Dobos a reusit sa cumpere o vila si un teren in suprafata de 800 mp in cartierul I.C Bratianu, ridicata de firma sefului sau de partid, baronul Relu Fenechiu. Potrivit ofertelor postate pe site-ul antreprenorului, respectiv SC Fene Grup SA, vila si terenul valoreaza cel putin 100.000 Euro. Familia Dobos a contractat, incepand cu 2004, credite in valoare de 65.000 Euro, dar a pus deoparte in conturi bancare 2,4 miliarde lei (247.000 RON). Trebuie precizat faptul ca Anton Dobos a incasat anual suma de 102 milioane lei (10.200 RON) pe an in calitate de membru al Consiliului de Administratie al Regiei Autonome Judetene de Apa si Canal. O asemenea avere acumulata in ultimii doi ani ridica unele semne de intrebare asupra modului in care a fost dobandita. Poate ca Dobos ar avea macar o justificare daca treaba pentru care este platit ar merge ca pe roate, dar nu este deloc asa. Veniturile la bugetul de stat colectate de inspectorii din subordinea lui Dobos scad anual.

Restante nerecuperate

Din restantele de 10.900 miliarde lei (1,09 miliarde RON) acumulate de firmele iesene in perioada in care Dobos a completat declaratia de avere, un sfert reprezinta datoria primilor zece datornici. Din datoriile totale, 4.860 de miliarde lei (486 milioane RON) reprezinta debite, iar aproximativ 6.000 miliarde lei (600 milioane RON) insumeaza accesoriile, datorii vechi de ani de zile, pe care Fiscul le recupereaza cu foarte mare greutate. Trecerea in gestiunea administratiei fiscale centrale a creantelor marilor datornici a lasat o gaura de cateva milioane de Euro in bugetul ce trebuia alimentat de DGFPJ Iasi. Astfel, toate taxele si impozitele firmelor mari sunt in acest moment evidentiate de catre organele centrale, la fel ca si creantele acestora. Cu toate acestea, judetul Iasi a ramas pe primele locuri in topul datornicilor la nivel national. Moldova Tricotaje, Regia Autonoma de Transport Public, Terom SA, Nicolina SA, Ubemar SA, Tehnoton SA, Comtom Tomesti, Moldova Tricotaje SA, alaturi de Regia Autonoma de Gospodarire Comunala Locativa (RAGCL) Pascani, sunt agentii economici care au cele mai mari datorii la Bugetul Consolidat al Statului.



De mana cu Relu

Presa a vehiculat numele lui Anton Dobos ca fiind una dintre persoanele care vor fi audiate de Departamentul National Anticoruptie (DNA) in dosarul care vizeaza modul in care SC Fene Grup SA a castigat mai multe licitatii organizate pentru realizarea unor lucrari de constructii la mai multe institutii publice din judetul Iasi. Astfel, in anul 2005, DGFPJ Iasi a organizat o licitatie pentru adjudecarea lucrarilor de reparatii la sediile a trei trezorerii din judet. Castigatoare a licitatiei a fost desemnata firma deputatului Relu Fenechiu, Fene Grup SA, care le-a devansat pe SC Iglu SRL si SC Sint-Tur SRL, din localitatea ieseana Podu Iloaiei. Valoarea contractului obtinut de Fene Grup SA se situeaza in jurul sumei de 4 miliarde lei. Cele doua firme contracandidate aveau la data organizarii procedurii de selectie datorii la bugetul de stat, asa cum se arata pe site-ul Ministerului Finantelor Publice.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

restante nerecuperate
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (6)

nelutu  | #19626
asta ii pepsi... pe linga alti.... mic copil ride lumea cind citeste asa ceva
seful directiei de control de la maramures blaga manciu romulus (conform declaratiei de avere 2005 .... ii cel mai tare bugetar)
30 milioane euro ... pacat ca nu ii in top 300 Capital
euromul  | #19627
pai cum de are avere. NU trebuia sa plateasca pensie alimentara copilului facut cu secretara de la Eurom bank?
relu  | #19628
oare cum mai sta cu sexul ,nu a-ti mai scis nimic ,
relu  | #19629
actualizati baza de date ,vedeti cum mai sta cu gagicile
sugarul  | #19630
In poza asi suge degetul ce face ?
pentru nelutu  | #19631
nelutule, imi poti da niste detalii suplimentare?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1324 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012317 (s)