News Flash:

Basescu, in fata unei noi suspendari

24 Iulie 2010
3866 Vizualizari | 14 Comentarii
Dan Voiculescu
• Senatorul Dan Voiculescu vrea o discutie în Biroul Permanent de la Senat pe oportunitatea unei proceduri de suspendare a lui Basescu

Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut conducerii Senatului sa discute oportunitatea începerii procedurilor premergatoare suspendarii presedintelui Traian Basescu, însa pentru initierea suspendarii sefului statului sunt necesare semnaturile a o treime din numarul parlamentarilor. Cererea lui Voiculescu a fost depusa la 1 iulie, argumentul liderului conservator fiind acela ca Traian Basescu si-a asumat, pozitia de principal conducator al puterii executive si a initiat si a promovat masuri anti-sociale si ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala a Romaniei în sedinta din data de 24 iunie 2010. In opinia senatorului PC, Romania traverseaza o perioada politica, economica si sociala extrem de dificila, invocand cresterea taxelor într-o perioada de grava recesiune economica. "Din pacate, abdicand de la prevederile art.80 din Constitutie, care îi confera rolul de mediator între puterile statului, precum si între stat si societate, Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, si-a asumat, de facto, pozitia de principal conducator al puterii executive si a initiat si a promovat masuri anti-sociale si ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala a Romaniei în sedinta din data de 24 iunie 2010. Prin acel demers, Presedintele Romaniei s-a plasat premeditat în conflict cu societatea romaneasca, a transformat Presedintia într-un supra-guvern si i-a privat pe cetatenii romani de o institutie-mediator, capabila sa negocieze un acord între Guvern si societate. Pe scurt, Presedintele Traian Basescu a încalcat Constitutia", scrie Voiculescu. In opinia senatorului PC, articolul 61 din Constitutie, potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii" îi obliga pe senatori si deputati sa analizeze "gravitatea faptelor" lui Traian Basescu si daca se impune "declansarea procedurilor parlamentare premergatoare aplicarii art.95 din Constitutie, care reglementeaza suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei". "Tinand seama de implicatiile unei astfel de actiuni, este necesar ca, înainte de un eventual proces de strangere de semnaturi de la cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, sa supunem dezbaterii Biroului Permanent al Senatului oportunitatea acestui demers", conchide Dan Voiculescu, acesta fiind si vicepresedinte al Senatului. Pana la ora transmiterii acestei stiri, Dan Voiculescu nu a putut fi contactat. Articolul 95 din Constitutie prevede ca, "în cazul savarsirii unor fapte grave prin care încalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, în sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa".
In 14 iulie, presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, îi transmitea presedintelui Traian Basescu, într-o scrisoare deschisa, ca refuzul de a dialoga cu societatea nu face decat sa mareasca numarul celor care considera ca suspendarea sefului statului reprezinta "singura solutie pentru salvarea Romaniei". Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentara care a întocmit raportul privind suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu în anul 2007. Presedintele Traian Basescu a fost suspendat din functie în 2007, însa decizia Parlamentului nu a fost confirmata de referendumul pentru demiterea presedintelui.

Basescu si PDL sunt in cadere libera

Traian Basescu si PDL au cazut dramatic in preferintele romanilor. Un sondaj realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP), dat publicitatii joi, arata ca 65% dintre romani ar vota pentru demiterea lui Basescu, in timp ce PDL obtine doar 7%. Daca s-ar organiza un referendum pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, atunci acesta si-ar pierde scaunul, 65% dintre romani votand pentru demiterea sa din functie. PDL se afla in picaj dramatic in optiunile romanilor, partidul reusind sa intruneasca doar 12% din voturile romanilor, scor neinregistrat de aproape un deceniu. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.040 persoane si are o eroare tolerata de +/- 3%.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (14)

DEA  | #116335
vOICULESCU este un CRIMINAL isi apara pielea de gigantisticele hotii comise.

Suspendarea lui Traian BASESCU este o CRIMA NATIONALA.

Presedintele ROMANIEI a declansat RENASTEREA statului de drept, doreste bunele NATIUNII si apropierea de tarile civilizate si nu de RUSIA.
aleluia  | #116337
dute mai DEA shi te impushca....pupincurista ce eshti....ce renashtere unde vezi u asha ceva ori ai ochelari de cal ori eshti una care faci parte din PDL
aleluia  | #116341
sunt deacord cu suspendarea lui Base...dar sa fie suspendat de o spanzuratoare
dani  | #116345
Prosti mai sunteti cu voiculescu si iliescu in frunte. Tzara frumoasa, pacat ca-i locuita ....
mihai  | #116349
Dupa un gard
Latra un caine,
Si eu trec si-mi este frica,
Dar sunt sigur
Ca nu iese
ESTE LAS...
Si ma incanta .
Toti ...latra... dar nimeni nu vine cu o solutie salvatoare .
sandu  | #116353
Ati facut un sondaj,apoi,FELIX tata vii cu suspendare,....mai nenorocitilor cind veti da socoteala pentru furtul total a bogatiilor tarii....ati lasat o tara intreaga in saracie,iar acum veniti cu o alta prostire a poporului.....asa ne trebuie, lasam viermii sa ne manince de vii.
irina  | #116362
OLE OLE OLE BASE SI EBA NU MAI E !!!!
DOAMNE-AJUTA.  | #116370
Chiorule, mai stii drumul spre Targoviste? Daca nu ... las' ca te rezolvam noi.
yoko  | #116371
Cu chiorul vad ca o rezolvati repede. Dar cu restul ticalosilor PD-isti ce facem? Iata ca vine si ziua judecatii.
prometeu  | #116399
Ce dracu vrea securistul asta, pe Mona Musca au scos o din parlament da pe "felix" cand il bagati la puscarie penytru ca a mintit public ca nu a fost informator, dar s-a dat singur de gol saa ca trebuie bagat la puscarie.
Sunt curios daca nu era PDL la putere si "prin absurd" era si "Felix" la butoane care erau masurile anticriza aplicate de putere. Cei de teapa lui "felix" vad rosu in fata ochilor cand aud de impozitarea progresiva a averilor si fac tot posibilul sa si le protejeze.
Vezi legea ANI ce au facut parlamentarii din ea, asta nu este constitutionala.
Domnule "Felix" vezi starea de spirit a populatiei nu incercati sa manipulati opinia publica pentru ca:
"Luati aminte si tineti minte
este mai scurt drumul, decat se crede, de la CAPRIOARA la PANTERA"
ROMAN  | #116405
nu vedem ca voiculescu e un hot??? sa zica de ce cumpara energie de la statul roman si o vinde statului roman mai scumpa le este frica de base ca nu mai au contracte de miliarde de euro ca e criza FII TARE BASE CA ASA NE-AU CIURUIT ANI LA RAND CA SI PE BUGET NESTIUTORII CARE NU STIU REALITATEA SA TACA SA STEA ACASA DECAT SA MEARGA LA VOT DE DEMITERE ESTE SINGURUL CARE II MAI SPERIE PE MILIARDARII IN EURO AI ROMANIEI DE ASTA S-AU UNIT TOTI SA-L DEA JOS
HAI BASE!!!!!!!!!!!!!
Traian  | #116408
traiane esti pe topogan,dute unde dracul a intarcat copacul....dute si te impusca.
Dracu  | #116409
ESTI GATA A-I BELIT-0 Traiene.Urmeaza si pd-l-ul de und te tragi.
Alina  | #116457
Va invitam sa faceti un extracastig - click aici pentru mai multe detalii si informatii! Poti castiga zilnic intre 10$ si 70$ garantat in functie de nr. de clickuri obtinute - investitie 0 LEI. Spor la clickuit!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4668 (s) | 22 queries | Mysql time :0.337972 (s)