News Flash:

Basescu: "In nici un caz nu afirm ca Romania este pe drumul de a iesi din criza"

16 Mai 2009
596 Vizualizari | 0 Comentarii
Afisat la ora 13:00

Presedintele Traian Basescu a declarat sambata, la Congresul Studentilor din Romania,ca desi trimestru I confirma criza economica in Romania, semnele din aprilie sunt pozitive, precizand insa ca nu se hazardeaza, pe baza acestor date, sa se bucure si sa afirme ca tara noastra incepe sa iasa din criza
Prezent, sambata, la Congresul Studentilor din Romania, presedintele a facut cateva referiri la situatia economica a Romaniei, abordand o atitudine rezervata in privinta iesirii din criza a tarii noastre. "Dupa cum ati vazut, trimestrul I confirma criza economica, dar inca nu sunt indeplinite standardele sa putem afirma ca Romania este in recesiune, insa avem o scadere a PIB de 6,4% pe primele trei luni ale anului. Semnele din aprilie sunt pozitive, dar nu ma hazardez sa ma bucur si sa afirm ca incepem sa iesim din criza, as astepta si trimestrul doi, adica sfarsitul lunii iunie", a precizat seful statului, potrivit NewsIn.
Basescu a aratat ca, personal, are drept obiectiv ca Romania sa nu intre intr-un derapaj economic si, implicit, un derapaj social, si ca o parte a efortului depus in acet sens inseamna si un bun parteneriat cu Guvernul. "Orice masura care va trebui luata pentru a evita derapajul economic va asigur ca va fi luata, chiar daca este an electoral si chiar daca va fi dureroasa. In evaluarile noastre, dar nu mai pun mana in foc pentru nimic, in decembrie aveam informatiile oficiale ca Romania va avea o crestere economica intre 3 si 6%, in orice caz, dupa evaluarile existente acum, pe care nu mi le asum, doar vi le transmit ca informatie, se pare ca incepem sa ne revenim, dar in niciun caz nu afirm ca Romania este pe drumul de a iesi din criza", a explicat presedintele.
Seful statului a admis ca se astepta la o cadere mult mai puternica a economiei romanesti in primul trimestru, evaluarile sale relevand faptul ca scaderea PIB-ului in primele trei luni ale anului 2009 va fi de 8%. "Iata ca este de 6,4%, sa speram ca nu coboara mai mult", a spus Basescu.
Traian Basescu a reiterat afirmatia facuta si ca alte ocazii privind conditionarea candidaturii pentru un nou mandat la Presedintie de mersul crizei economice, intrebat de un student daca la Congresul de anul viitor va mai fi prezent in calitate de sef al statului. "Daca ne vom intalni si la anul in aceeasi formula depinde de criza. Fiind constient de acest lucru, tocmai de aceea mi-am asumat ca cel mai important target al meu sa fie diminuarea efectelor crizei", a spus seful statului.
Justitia, Sanatatea si Educatia s-au reformat cel mai putin, de vina e jocul politic
Presedintele Traian Basescu a declarat, la Congresul Studentilor din Romania, ca domeniile cu cea mai mare densitate de personal cu studii superioare, Justitia, Sanatatea si Educatia s-au reformat cel mai putin, motivele fiind prezenta consistenta a acestor categorii in Parlament si jocul politic.
Presedintele le-a spus, sambata, studentilor, ca exista un paradox in ceea ce priveste sistemele nereformate din Romania-Educatia, Justitia, Sanatatea, care nu au reusit sa se alinieze la noile exigente ale momentului. "Este un paradox ca exact sistemele cu cea mai mare densitate de oameni cu studii superioare s-au reformat cel mai putin. Cand s-a pus problema reformarii mineritului, s-a facut, problema reformarii cailor ferate s-a facut, problema reformarii economiei romanesti s-a facut. Inca mai sunt destule de intreprins si-n aceste directii, dar procesele de reforma au mers", a exemplificat seful statului.
Basescu a incercat un raspuns pentru blocajul reformelor in aceste trei domenii - Justitia, Sanatatea, Educatia, "cele mai elevate segmente ale societatii romanesti", apreciind ca motivele acestei stari de fapt sunt, pe de o parte, prezenta consistenta a acestor categorii in Parlament, "unde au dobandit o influenta majora in a mentine status-quo-ul de la un moment dat" si, pe de alta parte, "a fost jocul si interesul politic". "Toate categoriile sunt cu un mare impact social si atunci clasa politica nu a avut forta sa mearga in profunzimea reformarii sistemului. S-a multumit doar sa enunte idei de reforma, dar sa nu schimbe nimic", a conchis presedintele.
In acest context, seful statului le-a spus studentilor ca, in acest moment, se impune nevoia de reformare a sistemului de Educatie din Romania. "Voi fi un sustinator al aplicarii solutiilor propuse de Comisia prezidentiala, pentru ca a lucrat neutru de interesele politice, a fost o comisie care a incorporat cei mai valorosi oameni care puteau sa propuna formule de reformare a sistemului de educatie", a spus Basescu, adresand un apel catre studenti pentru a citi si sustine solutiile legislative propuse de Comisia condusa de fostul ministru al Educatiei, Mircea Miclea.
Basescu a pledat pentru necesitatea ca, in acest moment, in baza analizelor si dezbaterilor facute pe marginea ideilor de modernizare a sistemului, sa se treaca la adoptarea legilor care sa fie "motorul" reformei din Educatie. Seful statului a argumentat necesitatea adoptarii legilor vizand sistemul de Educatie cu poblemele identificate in cadrul invatamantului superior, si anume lipsa de competititvitate, lipsa de reprezentativitate, decredibilizarea diplomelor si doctoratelor, numarul prea mare de locuri in facultati.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3031 (s) | 22 queries | Mysql time :0.172427 (s)

loading...