News Flash:

Bataia de joc merge inainte

10 Decembrie 2001
778 Vizualizari | 0 Comentarii
Minus 10 grade Celsius in apartamente

•Pe administratorii blocurilor fara caldura nu-i intereseaza frigul din apartamente •Nici un administrator nu s-a prezentat la RADET sa ceara caldura in noile conditii impuse de RADET care sunt mult mai avantajoase decat inainte.

La inceputul mileniului trei, cand Romania, se pretinde a fi o tara civilizata si incearca, fara nici un argument de bun simt de altfel, sa obtina statutul de membru al Comunitatii Europene, zeci de mii de ieseni ingheata de frig in apartamente. Nu era suficient ca avem cea mai mare rata de imbolnavire la tuberculoza si alte boli pulmonare, trebuie sa ne mai asteptam sa-i gasim si degerati in casa.
In prezent, 250 de blocuri din cartierele Dacia, Pacurari, Mircea,
Nicolina, Dancu si Tomesti nu au caldura in apartamente. Cu toate ca saptamana trecuta RADET s-a oferit sa le furnizeze caldura si acestora, cu conditia ca administratorii sa faca o reesalonare a datoriei pe anul 2000 cu un termen de gratie de zece zile, nici un administrator nu s-a prezentat la negocieri."Noi le furnizam caldura si celor care nu au in prezent, dar cu conditia ca administratorii sa faca o reesalonare a datoriilor pe anul 2000, pe o perioada de 10 zile. Dar nici un administrator nu s-a interesat", a declarat directorul RADET, Romeo Mistreanu.
Oferta RADET nu era imposibil de realizat. Tinand cont de faptul ca s-a incheiat si anul 2001, deci unii dintre locatari platesc si pentru anul in curs, iar anul trecut pretul gigacaloriei era de doua ori mai mic, datoriile catre RADET pe anul trecut sunt usor de recuperat. Mai mult, administratorii au imputernicirea sa organizeze o comisie formata din locatari, pentru a merge la usile datornicilor sa stranga banii.
Indiferenta de care dau dovada unii administratori de bloc este determinata si de faptul ca unii dintre ei se simt "patati". In multe dintre cazuri exista o corespondenta intre frigul din apartamentele oamenilor si lipsa din gestiunea administratorilor. In toate cazurile pe care ziarul nostru le-a cercetat cu administratori care au delapidat, s-a pornit de la faptul ca asociatiile pe care acestia le conduceau aveau datorii enorme catre regii si aceasta banuiala ca banii au fost furati, s-a confirmat ulterior.
Prin urmare, ori administratorul de acolo de unde nu aveti caldura are ceva de ascuns, ori nu vrea sa faca nimic si este platit degeaba.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1453 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029843 (s)