News Flash:

Bataie pe holurile Primariei Pascani

13 Septembrie 2000
962 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un asistat social si-a agresat tatal si fiul pe holul Primariei Pascani •In incercarea de a opri conflictul, seful biroului de autoritate tutelara si protectie sociala a fost luat si el la intrebari de agresor Un adevarat scandal s-a produs in holul Primariei pascanene, inca de la primele ore ale diminetii de ieri. Petru Barsan (40 de ani), din Pascani, plecase de dimineata la taiat porumb. Pentru ca nu prea avea curaj, s-a oprit mai intai la una din crasmele din oras, unde, in fata unui pahar cu alcool si-a amintit ca Primaria nu i-a mai achitat ajutorul social de circa sase luni. Drept pentru care, inainte sa ajunga la taiat porumb, inarmat cu o secure si afumat de alcoolul consumat, barbatul s-a abatut pe la Primarie, cu scopul de a-si cere ajutorul social. Aici, Barsan s-a intalnit cu tatal, Gheorghe Barsan (62 de ani), si cu fiul sau, Petru Barsan (16 ani), care in prezent este intretinut de bunicul veteran de razboi. Intalnirea aceasta l-a enervat peste masura, el acuzindu-si parintele ca i-a rapit copilul si il invata sa fure. Mai mult decat atat, Petru Barsan a incercat sa-si ia cu forta copilul acasa. A urmat o altercatie intre cei trei, pe langa care a intervenit si seful biroului de autoritate tutelara si protectie sociala din cadrul Primariei. "Spune ca e veteran de razboi, dar e un hot, el l-a indemnat pe fiul meu sa mearga la furat cu tiganii, iar eu i-am dat in gat la Politie. Vreau sa-l scap pe fiul meu de influenta acestui bandit, iar daca eu l-am facut, eu il omor", striga Petru Barsan pe holurile Primariei, amenintind cu securea. Dupa un moment de liniste, Barsan s-a napustit asupra tatalui sau, smulgindu-i insigna de veteran. Replica batranului a intrecut asteptarile curiosilor, acesta declansind un adevarat potop de lovituri de pumn asupra fiului, care, din fericire, a uitat de secera ce si-o pusese la brau. Pentru restabilirea linistii, a fost nevoie sa intervina portarul Primariei, care a reusit sa-i desparta pe cei doi si sa-i invite sa paraseasca institutia. Referitor la comportamentul violent al asistatului social, seful biroului de autoritate tutelara din cadrul Primariei Pascani, Adrian Hariga, a tinut sa precizeze ca Petru Barsan nu se afla la prima iesire de genul acesta. "M-am obisnuit cu iesirile lui Petru Barsan, care la bautura nu stie ce face. O data chiar m-a strans de gat", a declarat Hariga. Mihai HOGAS
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1200 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014807 (s)