News Flash:

Bate vantul...

9 Martie 2006
1184 Vizualizari | 0 Comentarii
Se zice, despre locurile pustii, ca acolo "bate vantul, latra cainii". Nici o adiere in curtea casei lui Toader Hrib de la Arbore. Nici cainii nu mai sunt. Doar balarii. Dulapuri-vitrina stirbe si golite zac afara, in tinda. Geamuri opace, din pricina colbului adunat prin ani. Tristetea casei pustii si abandonate o accentueaza inutilitatea firmei de pe fronton: MUZEU. Un muzeu... parasit. Toader Hrib a fost un personaj formidabil, din stirpea intarziata a lui Neculce, despre care generatiile de acum ma tem ca nici n-au auzit. Greu de spus c-a fost un auto-didact: taranul de la Arbore, cu putina stiinta de carte ce-o agonisise, era doar convins ca, in aceasta eterna trecere lumeasca, cineva se cuvine sa nemureasca faptele, intamplarile, chipurile, trairile celor din jurul sau, sub deviza cronicareasca "ca sa se stie" si cu motivatia generoasa "daca nu se stie, sa se afle si sa se mai stie inca prin veac".
L-a descoperit, candva, poeta Florenta Albu, prin stradania careia a aparut la Editura ieseana "Junimea" in 1971, originala si fermecatoarea "Cronica de la Arbore", scrisa de Toader Hrib. Cartea avea sa mai cunoasca alte doua editii si s-a bucurat, la vremea aceea, de un meritat ecou in presa culturala (si nu numai). Mi-l amintesc pe mos Toader, cand l-am adus, la Iasi, in ziua lansarii editiei a doua: imbracat in costum national bucovinean, a impresionat asistenta din librarie prin tonul molcom si asezat, prin modestia ne-trucata a sfatoseniei taranesti, insotita de o anume ascendenta asupra tuturor datorata sinceritatii depline si bunului simt ce luminau fiecare fraza. Nu iesise de mult din puscarie, unde a ajuns prin stradania unui binevoitor denuntator: Toader Hrib asculta, oroare: "Europa Libera"! La proces a fost adus si "corpul delict": aparatul de radio marca "Pioner", care, avand doar unde lungi, nu putea receptiona emisiunile de la Munchen. Degeaba: denuntul la Securitate a prevalat in fata oricarei evidente! Soata lui, Magdalina (surzise in urma tifosului din 1945...) a asteptat cu ingrijorare intoarcerea lui Toader de la "Iesi" si tot nu-i venea sa creada ca "omul ei" a tinut piept cu brio curiozitatii si interesului "domnilor luminati" din capitala culturala a Moldovei. Si Toader, si Magdalina s-au mutat de mult in cimitirul bisericii ctitorite de Luca Arbore...
Timp de trei generatii, hribenii au adunat tot ceea ce li se parea ca poate depune marturie despre viata, gandurile, dorintele si aspiratiile taranului bucovinean. Toader si-a prefacut casa in muzeu si-si primea vizitatorii (deloc putini!) cu aerul si infatisarea unui patriarh detinator al Graal-ului locurilor, apt sa lumineze convingator, prin aditionare elocventa de obiecte intr-un bric-a-brac naucitor, insasi taina existentei perene a satului si satenilor din Arbore. In calitate de "nas" al "Cronicii de la Arbore", l-am vizitat ades si am adastat la o ulcica de vin din pomusoara. In ultimii ani, glasul nu-l mai ajuta sa-si ghideze vizitatorii, asa ca si-a procurat un casetofon, pe banda caruia a inregistrat prezentarea muzeului, el aratand doar, cu o bagheta-toiag, un exponat sau altul. Se aflau acolo (s-or mai fi afland?) "cioburi de lut ars si pasnice unelte de lemn, alaturi de armele tuturor razboaielor, iatagane, zale ruginite, casti si ghiulele, grenade, langa lazile de zestre, niste opinci agatate de roata unui tun; un meteorit, langa carbuni stinsi intr-o strachina, leac pentru spaime; monedele tuturor targurilor incheiate pe acest pamant, plugul de lemn si balanta, alaturi de Ocaua lui Cuza, "Istoria frumosului Arghir", tiparita in chirilica, scara seii haiducului Darie, langa fluiere si-un cimpoi, fotografiile unor barbati pletosi, care au intrat in legenda, nu ne mai seamana si nu le semanam, oua incondeiate, stergare, icoane" etc. etc. etc... Inteleg ezitarea muzeografilor de astazi: nimic ordonat stiintific in aceasta tezaurizare mai mult sau mai putin intamplatoare. Nici autenticitatea ori originea tuturor exponatelor n-are cum fi dovedita. Dar tocmai in aceasta rezida deplina originalitate a colectiei Toader Hrib, ce trebuie privita nu ca un muzeu in acceptiunea moderna a termenului, ci ca un unic, simplu si formidabil exponat, capabil sa marturiseasca si se impresioneze mult mai mult decat vitrinele etichetate cu ravna meticuloasa din institutiile muzeale oficiale. Mai ales strainii ar putea lesne intelege, vizitand casa lui Toader Hrib, mentalitatea taranului bucovinean si responsabilitatea ce si-o aroga in dialogul cu eternitatea. Pacat ca (inca) nu s-a gasit dramul de intelegere si de initiativa pentru resuscitarea Muzeului de la Arbore!
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014122 (s)