News Flash:

Batjocura vanzarii apartamentelor ANL

23 Decembrie 2009
4496 Vizualizari | 7 Comentarii
Batjocura vanzarii apartamentelor ANL
• O expertiza facuta in bataie de joc de un asa-zis evaluator pentru estimarea pretului de vanzare a locuintelor ANL din municipiul Iasi scoate locuintele respective mai scumpe decat pe piata imobiliara • Ca dovada ca expertiza este facuta pe genunchi, blocul 482 E este plasat in documentul respectiv in cartierul Alexandru cel Bun, desi se afla in spatele Kaufland Pacurari • In plus, asa-zisul expert spune ca blocurile au fost construite in 2006, desi au fost ridicate in 2004, fiind repartizate chiar de primarul Gheorghe Nichita in anul electoral respectiv • Prins cu mata-n sac, "expertul" Adrian Chiteala arunca vina in curtea primariei • "Am facut cum mi-a spus primaria", se scuza expertul Adrian Chiteala

In municipiul Iasi, vanzarea locuintelor ANL se va face la preturi mult mai mari decat in restul tarii. Asta din cauza unui expert care, desi are de incasat sute de milioane de lei de la Primaria Iasi pentru stabilirea pretului de vanzare a apartamentelor respective, a scos locuintele la valori mult mai mari decat pe piata imobiliara. A facut o expertiza pe genunchi, plina de contradictii, cu cifre si preturi umflate din burta. Culmea, are curajul sa recunoasca ca a gresit si ca a procedat exact cum i-a dictat primaria. Desi din expertiza reiese ca "specialistul" Adrian Chiteala nu a fost pe teren sa faca masuratori, sa evalueze si sa vizualizeze blocurile ANL din cartierele Dacia, Alexandru cel Bun sau Metalurgie, a ajuns la concluzia ca un apartament cu trei camere pe timp de criza se poate vinde cu cel putin 70.000 Euro, iar un apartament cu doua camere cu 50.000 Euro cel putin.

Expertiza facuta pe genunchi

Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI au pus mana pe expertiza facuta de Adrian Chiteala. Este plina de greseli care pot duce la concluzia ca preturile sunt scoase din burta. Iata cateva exemple. Blocul 482E este plasat in cartierul Alexandru cel Bun, desi se afla in spatele supermarketului Kaufland Pacurari. Si, in functie de aceasta plasare geografica, a calculat si pretul terenului si al apartamentului. Mai mult decat atat, expertul spune ca blocurile au fost construite toate in 2006, desi acestea au fost ridicate in anul 2004. Locuintele au fost repartizate in anul electoral 2004 chiar in prezenta fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, care avea la acea vreme in subordine si Agentia Nationala a Locuintei. In expertiza inaintata Primariei, Chiteala calculeaza preturile ca si cum toate apartamentele ar avea termosistem. In realitate, nici unul dintre blocuri nu are izolatia termica facuta. Mai mult, este vorba despre cele mai energofage blocuri de locuinte din Iasi. Au peretii subtiri. Firmele care le-au ridicat au urmarit doar profitul si nu calitatea. De-a lungul anilor, presa a relatat zeci de cazuri cu ieseni care locuiau in blocurile ANL din cartierele Pacurari, Metalurgie sau Alexandru cel Bun, care pe timp de iarna au de platit numai pentru caldura si 12 milioane lei vechi.



Preturi dictate de Nichita

Chiteala spuna ca apartamentele sunt intr-o stare tehnica excelenta, desi nu a intrat in nici una din locuintele evaluate. "Am vorbit cu cativa locatari pe scara blocului. Nu am vazut nici un apartament pe interior", a fost declaratia socanta a acestui expert. Daca intra in apartamente putea sa vada ca, in cele mai multe, peretii sunt facuti doar din rigips care deja este crapat, faramitat si curbat. Putea sa afle ca instalatia sanitara este facuta cu piese ieftine si locatarii fac reparatii aproape lunar. Putea sa vada igrasia de pe pereti pe timp de iarna. Daca s-ar fi deplasat pana la blocurile respective putea sa vada ca a si inceput sa cada tencuiala exterioara in conditiile in care, dupa cum s-a mai precizat, sunt ridicate in 2004. Contactat de jurnalistii cotidianului BUNA ZIUA IASI, care i-au semnalat cateva din contradictiile din asa-zisa expertiza, Chiteala a recunoscut ca a gresit. "Este posibil sa fi facut si niste greseli. Am facut expertiza pe baza documentelor date de primarie. Ce mi-au dat asta am facut. Evaluarea s-a facut prin metoda costurilor, adica s-a evaluat cam cat ar costa daca s-ar construi alt bloc. Metrul patrat construit la Green Park este si 1.000 Euro", a spus expertul. Jurnalistii cotidianului BUNA ZIUA IASI au stat de vorba cu unii dintre locatarii vizati. Unii au spus ca vor contesta in instanta expertiza, iar altii au precizat ca la asemenea preturi nu mai vor sa-si cumpere apartamentele. In cele din urma, Chiteala a spus ca s-a supus doar ordinelor primite de la primarie. "Am facut cum mi-a zis primaria", a mai spus acesta.



Mai scumpe ca apartamentele private

Expertul Chiteala sustine o teorie absolut aberanta. Practic, in expertiza intocmita, acesta sustine ca locuintele ridicate de statul roman, prin ANL, sunt la fel de scumpe ca si cele ridicate de antreprenori privati. Dar asemenea lucru este imposibil. In vreme ce un antreprenor privat plateste bani grei pentru achizitionarea terenului pe care urmeaza a fi ridicat blocul, in cazul locuintelor ANL, terenul a fost acordat gratuit. In plus, o firma privata apeleaza la credite pentru construirea blocului, iar costurile de vanzare trebuie sa reflecte valoarea creditului contractat, plus dobanzile bancare. Nu in ultimul rand, trebuie precizat ca un antreprenor adauga la costurile de ridicare a blocului si profitul pe care vrea sa-l obtina. Cum statul nu urmareste sa obtina profit, nu cumpara terenul si nu plateste dobanzi la banci, cum se explica preturile exorbitante ale locuintelor ANL?


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (7)

Anonim  | #90430
Domnule Chiteala spune exact cine ti-a sugerat pretul. Vreau sa stiu ca sa nu sw mai arunce cu noroi in primar.
ANL  | #90431
Ce mai e de spus? E vizibila bataia de joc si indolenta actualului primar. Inteleg ca acum nu prea are chef de nimic (dupa ce a ratat guvernarea) dar actiunile sale sunt de o nesimtire maxima. Troienele stau pe marginea drumului, cartierele de la periferie nu sunt pregatite de sarbatoare...probabil va spune ca din cauza guvernului nu are bani, ca e vina cetatenilor ca au votat ce au votat...
Dar referitor la apartamentele ANL, sa spuna naibii ca nu vrea sa le vanda si gata. Ce tot se ascunde in spatele unor gaselnite? Pana la urma Primaria e proprietara si face ce vrea cu ele, le pastreaza sau le vinde la ce preturi vrea Maria Sa Primarul - si de aceea nici nu cred ca vre-o actiune in justitie are vre-o sansa de reusita. Dar macar sa nu isi mai fluture social-democratia prin fata tuturor. Stie prea bine ca au primit acolo apartamente cei cu situatie deosebita. Si nici o masura liberala nu este. Este doar o actiune demna de un bisnitar sau un camatar...
io  | #90432
lasa sa le vinda la preturi marica au aia de unde sa dea bani.ati vazut ce masini si unde lucreaza aia care stau acolo?au bani nu ii plingeti pe ei...s-au invata sa stea moca .nimic nu e gratis dar asa sint invatati aia cu bani....niste scirtari...sa stea cu chirie si dupa aia sa vorbeasca....sa isi cumpere de pe piata imobiliara da e mai ieftin ....
Anl  | #90433
Pai a dat apartamente la toti avutii. sant acolo cu gipane si iau ajutoare la incalzire si nici nu platesc asociatia. sau pus 0 persoane la intretinere sa nu plateasca nici aia. e frumos dom primar sa nu plateasca intretinerea si sa dam tot noi aia saraci? is cunostintele matale si platim noi si pentru iei. sa le fie rusine
ANL  | #90434
Mda, e clar...cu televizorul se sterge creierul...luati stiri de la fatucele de la tv si apoi vorbiti fara sa aveti nici cele mai mici informatii..
In primul rand, daca sunt din astia cu jipane...cine le-a dat locuintele? Nu tot primaria? Si unde ati vazut asa ceva, jipane, etc? Ca unde stau eu nu se inghesuie aia bogati...
Si nimeni nu a cerut pomana, doar ca sa fie niste preturi evaluate corect, macar preturile pietei.
Din pacate, ar trebui sa scrie aici doar cei care ai idee despre ce este vorba, caci fara suparare, cei care au postat dupa mine sunt dusi cu pluta...
Primarele  | #90435
lasa sefu ca te dau astia afara si din pesedeu. Ce sa fac daca ai pupat in dospe geoana..... cine se aseamana se aduna vorba lu ilici. Cand ti-o trece supararea mai fa o evaluare corecta
gigi  | #90436
Faceti cateva verificari si veti vedea ca majoritatea locatarilor de la anl sunt bugetari si nu vor putea sa cumpere la preturile stabilite, dar trebuie sa recunosc ca mai sunt si indivizi care nu au ce cauta la anl sau persoane care au reinchiriat apartamentele, locuiesc la anl pacurari si cunosc cazuri concrete de apartamente reinchiriate sau apartamente care stau goale de la repartitie, precum si familii care nu au avut un punctaj prea bun dar au obtinut locuinta cu doua sau trei camere desi nu aveau copii, dar daca nu vrei sa vezi ceva nu vezi simplu nu.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2175 (s) | 22 queries | Mysql time :0.084991 (s)