News Flash:

Batran, lovit pe trecerea de pietoni

1 Iulie 2008
1635 Vizualizari | 5 Comentarii
Trecerile de pietoni nu mai sunt sigure pentru ieseni. Fie ca traverseaza regulamentar sau nu, exista riscul unui accident provocat de un sofer neatent sau care apasa mai tare pe acceleratie. Acest lucru s-a intamplat si in cazul unui batran din Iasi care a fost lovit in plin de o masina, desi traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc in cursul diminetii de ieri, in cartierul Mircea cel Batran. Victima s-a ales cu multiple fracturi. Constantin C., de 75 ani, traversa regulamentar, dar nu a fost vazut la timp de Ilie A., de 34 ani, soferul unei Dacii 1300.

Potrivit medicilor de la Urgenta, starea batranului este stabila, insa gravitatea leziunilor este data de varsta sa inaintata. "Pacientul a fost lovit pe trecerea de pietoni de o masina. A fost adus de ambulanta la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon cu traumatism cranio-cerebral si hematom, policontuzionat, fractura dubla de antebrat, contuzie de sold si posibila fractura de femur", a declarat dr. Diana Cimpoesu, sef UPU din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Potrivit politiei, soferul conducea fara viteza si nu era sub influenta bauturilor alcoolice. Batranul traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, insa nu a fost vazut la timp de sofer, fiind lovit in plin. Soferul s-a ales cu dosar penal pentru vatamare corporala grava.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

dany 837  | #38046
Am ajuns noi, pietonii , vorba Coanei Chirita sa mergem tot cu zilele n mina .
Nesimtirea soferilor nu are margini. Esti pe trecerea de pietoni si risti sa nu mai ajungi viu acasa. Politia, ca de obicei, nu si face treaba. Daca li s ar suspenda carnetul de conducere pe o perioada mare de timp (fara posibilitatea de recuperare cu spaga !) si plata unei amenzi consistente, poate le ar veni mintea la cap.
Alt pieton.  | #38047
Orice masina care nu are viteza, conduce regulamentar, adica incetineste si mai mult la trecerea de pietoni, vede fara nici o problema pietonul. Depinde cine era soferul autoturismului, in Romania. Trecerea de pietoni este marcata, iar soferul sa presupunem ca nu si-a luat permisul de la aia ..."cu spaga"...cum sa nu-l vada ??? Ce prostie.....Pai daca PIETONUL care nu este respectat de catre un Sofer, primeste un pietroi in cap - asa ca din intamplare ...atunci cant trece si nu vede, sau ignora...regulile de circulatie...nu se poate plange....daca nu a fost nimeni...pe trecerea de pietoni, inseamna ca pietroiul i-a venit din cer.....
si pieton, si sofer  | #38048
de acord, sunt foarte multi soferi care nu dau prioritate, care merg cu viteza, care ocolesc pietonii de pe trecere in loc sa opreasca. sunt foarte multi, si ar trebui sa fie penalizati. dar, ca si pieton, eu stiu ca esti obligat sa te asiguri inainte sa pui piciorul pe trecere, pentru ca oricat de sigur si atent ar merge soferul, daca ii sare un pieton cand se afla la 2 m de trecere, nu are timp sa franeze. iar cei care zic ca da, sunt cei care nu au condus in viata lor o masina. nu de multe ori mi s-a intamplat sa imi sara pietonul in fata sau sa se gaseasca unu care sa alerge pe trecere sau sa faca 2 pasi pe trecere, sa ajunga pe strada si sa se opreasca uitandu-se la mine sa vada daca opresc sau nu. si sunt si mai multi, cei care traverseaza strada prin locuri nepermise, asteptand sa li se acorde prioritate.
sunt multi soferi care conduc periculos, dar si multi pietoni care habar nu au sa se asigure inainte sa treaca strada, sau o fac "de ciuda", " sa le arate ei soferilor", sau pur si simplu sunt prosti.
io  | #38049
ma indoiesc ca batranul a tasnit in fata masinii si ca, deci, soferul nu a avut timp sa-l observe. in orice caz, consider ca pietonii din iasi ar trebui sa fie multumiti. soferii totusi opresc la trecerile de pietoni si sunt destul de atenti. prin orase mai mari stai cu jumatatile de ora la o trecere, in cazul in care nu ai semafor.
w  | #38050
lasati gargara cu bosorogii astia fac asta intentionat
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2463 (s) | 22 queries | Mysql time :0.113523 (s)