News Flash:

Batran, luat in catuse la Politie

23 Octombrie 2008
2931 Vizualizari | 1 Comentarii
Batran luat in catuse la Politie
• O disputa dintre nora si soacra a avut drept urmare incatusarea socrului, in varsta de 65 de ani • Ineditul situatiei s-a petrecut marti seara la familia Craiu, din comuna Barnova, din apropierea municipiului Iasi • Galceava s-a petrecut pe fondul unei amenintari primite de Florentina, nora Elisabetei Craiu, careia i s-a interzis sa mai vina acasa • Drept urmare, seara, nora a venit insotita de politisti, ceea ce a aprins spiritele in familia Craiu Vechea disputa soacra - nora, intrata bine in folclor, a capatat in satul Cercu din comuna ieseana Barnova o turnura cu totul neasteptata. Elisabeta Craiu, soacra Florentinei, total nemultumita de felul in care aceasta isi indeplinea datoriile fata de familie si de faptul ca era foarte geloasa, dupa cum sustinea, nici nu mai vrea sa auda de nora. Se pare ca acelasi lucru l-a dorit si sotul Florentinei, Vasile Craiu, fiul Elisabetei si al lui Mihai Craiu. Din cele prezentate de nora, sotul i-a telefonat in cursul zilei de marti si i-a comunicat sa nu mai vina acasa. "Ieri (marti-n.r.) m-a sunat cand eram la serviciu si mi-a spus ca nu mai am ce cauta acasa. M-a amenintat. Din acest motiv am apelat la Politie, care m-a insotit pana acasa", a precizat Florentina Craiu. Astfel, in jurul orei 19.15, la familia Craiu, spiritele s-au aprins. Cum membrii familiei Craiu au vazut-o pe Florentina insotita de doi politisti, Catalin Lazar si Romulus Simion din comuna Barnova, au reactionat imediat, cerandu-le sa paraseasca proprietatea deoarece nu au nici un fel de mandat. De aici s-a iscat un intreg taraboi. "Cand am auzit scandal am iesit din casa. Cand colo, Politia in ograda. Ce s-a intamplat, am zis. Ma intreaba de ce nu-i dau voie nurorii sa intre in curte. Le-am zis politistilor ca este curtea mea. Politistii mi-au spus ca e proprietatea nurorii. Dar ea nu are nici o proprietate, eu am facut o anexa pentru feciorul meu. Ei nu, iesi afara din curte. Mi-au tras doua lovituri si mi-au pus catusele pe maini... Le-am spus ca ma doare, iar ei mi-au zis ca stau bine asa. Ca si ce chestie? Om la 65 de ani! M-au luat la Politie cu catusele pe maini", a precizat Mihai Craiu. Barbatul s-a intors acasa cateva ore mai tarziu in acea seara. Nora a dormit la Primaria Barnova, iar acum nu doreste decat sa-si ia fiul si sa plece acasa la familia sa. "Eu vreau sa-mi recuperez fiul. Atat. Copilul sa mi-l vad in mainile mele", a spus Florentina. Aceasta a mai spus ca era lovita de sot, care a acuzat-o si ca n-ar fi facut copilul cu el. Pe de o parte, Elisabeta Craiu sustine ca a fost lovita de unul dintre cei doi politisti, la fel cum si Mihai, sotul acesteia, arata ca a fost lovit si, mai mult, politistii au incercat sa-l imobilizeze cu spray-ul paralizant, dar s-a ferit. Dupa acest moment, politistii l-au incatusat si l-au luat la Postul de Politie din Barnova sa dea o declaratie. Pe de alta parte, nora sustine ca soacra si socrul si alte rude ale acestora ce mai erau acasa au reactionat nepotrivit la vederea politistilor, tragand-o de haine, tipand si facand un circ de mai mare minunea. Ba chiar, batrana nu doar ca n-a fost lovita, ci s-a aruncat singura jos, spunand cuvinte vulgare. Acelasi lucru il arata si unul dintre cei doi politisti, subinspectorul Catalin Lazar. Politistul a aratat ca situatia era de asa natura incat a fost nevoit sa-i puna catusele batranului, dar ca nu i-a lovit pe batrani nici el, nici colegul. Practic, dupa acea invalmaseala, a doua zi, fiecare spunea cum credea ca s-a petrecut incidentul. Cert este ca Mihai Craiu, de 65 de ani, a fost luat la Politie numai dupa ce i-au fost puse catusele pe maini. Acum partile vorbesc pe legea lor, dandu-si fiecare dreptate, acuzand cealalta parte. La o zi de la incident, familia Craiu nici nu mai voia sa auda de nora lor, precizand ca vor sa creasca ei copilul Florentinei si al lui Vasile.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

anca  | #45962
denaturati complet cazul
cunosc exact imprejurarile insa sunteti pe langa realitate
ca un sfat...ar trebui sa va informati mai bine
poza nu cred ca este a unui batran trecut de 60 ani....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4170 (s) | 22 queries | Mysql time :0.211610 (s)