News Flash:

Batrani ramasi la mila organizatiilor non-guvernamentale

12 August 2005
866 Vizualizari | 0 Comentarii
•Reporteri ZIUA de Iasi au vizitat doi batrani ingrijiti prin programul social Andante, desfasurat in urma unui parteneriat intre municipalitate si Fundatia Papadia •Elena Teodorescu, o batranica in varsta de 91 de ani, nu a mai iesit din casa de zece ani

Prin intermediul Proiectului Andante, desfasurat in urma unui parteneriat cu municipalitatea, Fundatia Papadia asigura ingrijire la domiciliu unui grup de 55 de persoane in varsta. In cursul zilei de ieri, reporterii ZIUA de Iasi au insotit-o pe Mihaela Ceuca, directorul Fundatiei Papadia, la domiciliul a doi batrani care beneficiaza de activitatile din cadrul proiectului. Primul dintre cei vizitati a fost Vladimir Fetescu, in varsta de 74 de ani, care locuieste impreuna cu baiatul sau intr-un apartament cu doua camere in zona Podu Ros. Vladimir Fetescu, zis Dutu, a fost bolnavicios de mic copil, in prezent fiind obligat sa-si petreaca batranetile la pat din cauza unei boli incurabile ce s-a agravat in urma cu doi ani. "Am fost gasit pe jos de catre fiul meu si am fost dus la spital, dar nu s-a mai putut face nimic, inima mea este mult prea slabita iar reumatismul m-a tintuit la pat", a declarat batranul. Batranul isi aduce aminte cu nostalgie de perioada in care era consilierul local si intra des in dispute cu fostul primar al Iasului, Constantin Simirad. "Am fost consilier local in perioada '92-96 si ce mult imi mai placea sa-l contrazic pe Simirad in sedintele de la primarie. Si cum sa nu o fac daca spunea si facea numai aberatii?", a declarat cu mandrie Dutu. Despre ajutorul pe care il primeste de la Fundatia Papadia, batranul afirma ca este singurul sau sprijin si sustine ca le datoreaza faptul ca a reusit sa se ridice din pat chiar numai pentru a putea deschide usa. "Ma viziteaza de mai multe ori pe saptamana cei de la Papadia, dar cel mai mult vreau sa spun ca m-au ajutat medical, deoarece au avut rabdare si m-au facut sa ma ridic in capul oaselor. Inainte sa vina ei, nici la marginea patului nu puteam sa stau", a precizat batranul.

Zece ani inchisa in casa

Ulterior, reporterii ZIUA de Iasi au ajuns la o batranica din cartierul Alexandru cel Bun. Elena Teodorescu are 91 de ani si este in ingrijirea Fundatiei de aproximativ trei ani. Batrana necesita vizite la domiciliu in fiecare zi din cauza ca locuieste singura iar varsta inaintata o impiedica sa se descurce singura. Batranica a marturisit ca de la decesul fiului sau nu a mai parasit apartamentul. "Fiul meu a murit acum zece ani si de atunci eu m-am imbracat doar in negru si nu am mai iesit din casa. Am sperat ca asa voi muri si eu, dar dupa cum vedeti au trecut zece ani iar eu inca nu m-am dus la Cel de sus. Sunt singura si fara fetele de la Papadia nu stiu daca as mai putea vorbi cu cineva. Plus ca nu ar avea cine sa-mi faca curatenie si cumparaturi. Iar medicamentele pe care trebuie sa le iau in fiecare zi tot de ele imi sunt date, pentru ca eu uit sa le iau", a mai precizat Elena Teodorescu.
Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1426 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020372 (s)