News Flash:

Batut pentru ca si-a aparat sotia

4 August 2004
1034 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, un barbat a ajuns la spital dupa ce a fost batut cu pumnii si cu picioarele de cativa indivizi, care au vrut sa-i violeze sotia. Daniel Pascal, in varsta de 26 de ani, din comuna ieseana Popricani, a fost transportat la Spitalul "Sf. Spiridon", avand maxilarul rupt. Victima a precizat ca incidentul a avut loc duminica dimineata, cand se intorcea de la discoteca, impreuna cu sotia sa si un prieten. "Pe la ora patru dimineata, ne intorceam de la discoteca, iar, cand eram aproape de casa, trei indivizi au venit la noi, iar unul dintre ei, Gheorghe Marian, a pus mana pe sotia mea, fortand-o sa mearga cu ei. Cand am vrut sa ma opun, ceilalti doi au inceput sa ma loveasca cu pumnii si cu picioarele, pana am cazut si mi-am pierdut cunostinta. Mi-a povestit sotia, ulterior, ca prietenul cu care eram a fugit de frica, sarind gardul, si ca pe ea au lasat-o in pace", a declarat ieri Daniel Pascal. Acesta a mentionat ca, dupa ce va fi externat, va face o plangere la Politie impotriva agresorilor, care, dupa spusele victimei, se aflau in stare de ebrietate.
(A.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031887 (s)