Eveniment-Social

Baza de tratament balnear din Nicolina, asaltata anual de mii de cereri din partea romanilor si nu numai

Publicat: 01 sept. 2016
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Baza de tratament balnear din Nicolina asaltata anual de mii de cereri din partea romanilor si nu numai
1

@ Cea mai moderna baza de tratement reumatic din tara se afla la Iasi @ Apa minerala sulfuroasa atrage anual persoane din Europa@Oamenii veniti aici sunt tratati cu respect
 
Aflate intr-unul dintre cartierele Iasului, Baile Nicolina, cunoscute de toata lumea si sub denumirea de Baile Purcica, este locul unde mii de oameni ajung in fiecare an pentru tratamente cu apa sulfuroasa. La Baile Nicolina se trateaza o gama foarte larga de afectiuni, in special cele ale aparatului locomotor, reumatisme si absolut tot ceea ce tine de oase, afectiuni dermatologice si afectiuni ginecologice. Cadrul natural al zonei ofera o importanta varietate de factori balneari.

Cel mai important factor terapeutic al zonei este apa minerala hipotona si hipotermala cu continut ridicat de sulf, iod si clor. Statiunea Nicolina Iasi valorifica un zacamânt de ape minerale sulfuroase ce are o concentratie ridicata de hidrogen sulfurat, de 331 mg/l. In ceea ce priveste aparatura, se pare ca cel mai „vechi” aparat este din 2011, realizându-se modernizari anuale in acest domeniu. Anul acesta, de exemplu, au fost modernizate bazinele cu apa minerala sulfuroasa, baile de dus subacvatic si s-au achizitionat aparate pentru electroterapie si drenaj limfatic. Anual aici vin peste 3000 de persoane de toate vârstele si cu diferite boli reumatice, limfatice sau locomotorii, atât din tara, cât si familii din strainatate, cererea acestora crescând se pare de la an la an.

„Pe lânga persoane din România, vin anual familii din alte tari, cum ar fi Franta si Italia. Aici nu se trateaza doar persoane in vârsta ci, as putea spune, ca si persoane tinere si chiar foarte tinere. Un caz ar fi cel din urma cu 2 ani, când o familie si-a adus fetita de 7 ani care s-a nascut cu scolioza, pentru a urma un tratament de recuperare. Anual vin la noi familii din Franta si Italia pentru tratamente reumatice, deci a-si putea spune ca suntem recunoscuti si in strainatate pentru aceste bai reumatice cu apa minerala sulfuroasa, dar si pentru ca sediul nostru este unul modern, cu aparatura de ultima generatie”, a declarat Nicoleta Balasel, directorul economic din cadrul Societatii de Tratament Balnear si Recuperare a Capacitatii de Munca (T.B.R.C.M) Iasi.

Oamenii se declara in intregime multumiti de tratament

Oameni ce vin aici se declara foarte multumiti de ceea ce gasesc, apreciind in special bazinele cu apa minerala sulfuroasa, considerându-le ca fiind o adevarata „mana cereasca”. „Sunt bucuros ca ma aflu aici. Tratamentul incepe sa dea roade si nu mai simt atât de tare durerea osoasa pe care o resimteam inainte. Ceea ce ma multumeste cel mai mult sunt bazinele cu apa sulfuroasa, intr-adevar au un efect spectaculos”, a spus Mircea, un pacient de 65 de ani. Personalul de aici este foarte primitor si cu multi ani de experienta in domeniu. Acestia stau de vorba cu oamenii si la nevoie sunt alaturi de ei, incercând sa ii faca pe pacienti sa fie mereu cu zâmbetul pe buze.

„Sunt medic de specialitate balneologie si recuperare medicala de 26 de ani si pot spune ca aceasta baza de tratament este, dupa parerea mea, ce mai moderna din tara. Trebuie sa fim alaturi de pacienti, pentru ca sunt in suferinta si noi trebuie sa ii ajutam prin ameliorarea acesteia. De aceea, pot spune inca o data ca avem cea mai buna baza de tratament din tara, atât in ceea ce priveste modernitatea bazei, cât si prin modul prin care ne tratam pacientii. Baza este structurata pe trei sectoare de activitate ce sunt amenajate la cele mai inalte standarde”, a declarat Macovei Anca, doctor primar in medicina fizica si recuperare medicala din cadrul Societatii T.B.R.C.M Iasi.

Adauga un comentariu