Actualitate

Bebeluș abandonat în ger, salvat de un grup de elevi. Mama unuia dintre ei vrea să-l adopte

Publicat: 13 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Bebeluș abandonat în ger salvat de un grup de elevi. Mama unuia dintre ei vrea să-l adopte
O fetiță de cel mult trei zile a fost găsită de un grup de elevi, abandonată în ger

Un bebeluș abandonat în ger a fost găsit și salvat de un grup de cinci elevi adolescenți la marginea unui câmp din apropiere de Novosibirsk. Fetița, care avea doar câteva zile, a rezistat miraculos ținând cont că temperatura înregistrată în zonă fusese de până la -20 de grade. Salvarea micuței, care fusese lăsată într-o cutie de carton în care se depozitează ouă, a impresionat o lume întreagă.

Minune în prima zi de Crăciun pe stil vechi. În data de 7 ianuarie, un grup de cinci elevi adolescenți a făcut o descoperire incredibilă pe un câmp înghețat din Siberia. Povestea, pe cât de teribilă poate părea, a avut un final fericit, iar lumea este impresionată de soarta respectivului bebeluș. Este vorba despre o fetiță de câteva zile, atât de mică încât a încăput într-o cutie de ouă, care a fost azvârlită pe un câmp, în plină iarnă siberiană. Micuța a avut norocul să fie găsită de grupul de adolescenți, fiind salvată de la o moarte sigură.

Bebeluș abandonat în ger, salvat de cinci elevi

Undeva la o margine de sat siberian, se îngâna noaptea cu ziua și gerul devenea tot mai pătrunzător. Pe un frig de -20 de grade Celsius, cinci adolescenți, prieteni, se plimbau aiurea în prima zi de Crăciun, pe rit vechi (7 ianuarie 2022). Cei cinci tineri glumeau, râdeau și își foloseau luminile de la telefoane în timp ce hălăduiau. Însă la un moment dat, unul dintre ei observă ceva straniu la marginea drumului. Se apropie îndată și rămân fără cuvinte când își dau seama ce au găsit.

Era un bebeluș abandonat într-o cutie din carton în care se pun ouăle la supermarket. Unul dintre tineri își sună imediat părinții, care se urcă pe loc în mașină, ajung rapid și toată lumea fuge cu nou-născutul la spital. Acolo au aflat că era vorba de o fetiță de cel mult trei zile. Cu toții se temeau că din cauza gerului, micuța ar fi putut suferi degerături care să-i pună viața în pericol. Cu toate acestea, odată ce a ajuns pe mâini pricepute și călduroase, fetița și-a revenit miraculos.

Un miracol de Crăciun

După cum spuneam, incredibila faptă s-a petrecut în apropiere de localitatea Sosnovka, de lângă orașul siberian Novosibirsk. Fetița găsită în prima zi de Crăciun, conform calendarului iulian, și-a recăpătat rapid culoarea roz, iar medicii au declarat-o sănătoasă. Toți cei prezenți la spital, elevii și părinții lor, dar și asistentele și medicii au izbucnit în plâns de fericire.

Sergey Kosintsev și Ivan Nazarov, doi dintre elevii care au găsit bebelușul

Între timp, polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a o găsi pe mama denaturată, pe care au de gând să o acuze de tentativă de omor. Mai mult, părinții unuia dintre cei cinci adolescenți care au găsit fetița vor să o adopte. Aceștia mai au trei băieții și spun că ar iubi-o ca și cum ar fi a lor. Însă deocamdată au de așteptat, deoarece că autoritățile trebuie să caute mai întâi rudele biologice ale bebelușei. Cu toate acestea, părinții adolescentului s-au apucat deja de completat cereri și alte hârtii, deoarece ei chiar vor să adopte acest bebeluș abandonat în ger, care a fost salvat miraculos de cei cinci elevi.

Adauga un comentariu