News Flash:

Bebelusii Angelinei Jolie - cetateni de onoare ai orasului Nisa

8 Iulie 2008
770 Vizualizari | 0 Comentarii
Primarul orasului Nisa, Christian Estrosi, s-a declarat incantat sa ii aiba in oras pe Angelina Jolie si Brad Pitt, care vor deveni din nou parinti, gemenii lor urmand sa se nasca in cateva saptamani, potrivit 20min.ch. Angelina Jolie este ingrijita, in prezent, la Fundatia Lenval din Nisa, primarul Christian Estrosi declarandu-se foarte incantat de idee. Acesta a subliniat ca bebelusii vor fi declarati cetateni de onoare ai orasului Nisa, marturisind: "Este o mare onoare si o mare satisfactie. Suntem foarte fericiti de alegerea Angelinei Jolie si a domnului Brad Pitt si as vrea sa le spun ca le urez multa fericire, copii sanatosi si mult succes in viata.

Ei vor fi cetateni ai acestui oras pentru tot restul vietii si vor fi intotdeauna bineveniti la Nisa, ii vom primi mereu cu mare placere". Pe de alta parte, Brad Pitt s-a indreptat catre prietena lui, Julia Roberts, pentru a primi sfaturi cu privire la modul de crestere a gemenilor, pentru ca actrita este si ea mama de gemeni. "Brad voia sa stie daca regulile pentru gemeni sunt aceleasi ca pentru un singur copil. Julia i-a raspuns ca e acelasi lucru... dar de doua ori mai dificil!", a declarat o sursa pentru The Globe. Julia Roberts, 41 de ani, are doi gemeni, Phinnaeus si Hazel, in varsta de 3 ani. Aflati in Franta de la sfarsitul lunii aprilie, Brad Pitt, Angelina Jolie si cei patru copii ai lor au ales sa stea, pe o perioada nedeterminata, la Miraval, o proprietate imensa situata in comuna Correns, departamentul Var. In mai, in timp ce se afla la Festivalul de Film de la Cannes, Angelina Jolie a confirmat faptul ca va naste gemeni, punand astfel capat speculatiilor care au circulat in presa de mai multe luni. Cuplul Jolie-Pitt mai are trei copii adoptati, Pax Thien, de origine vietnameza, in varsta de 4 ani, Maddox, de origine cambodgiana, in varsta de 6 ani, si Zahara, de origine etiopiana, in varsta de 3 ani, si un copil biologic, Shiloh, in varsta de doi ani. Surse apropiate cuplului spun ca Jolie a ales Franta pentru a da nastere gemenilor, ca un tribut adus mamei si bunicii ei de origine franceza.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1369 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018915 (s)