Actualitate

Bebelușul născut prematur dintr-o mamă cu Covid-19 va fi externat! Deși poate pleca acasă, chinul părinților abia acum începe! Viața băiețelului este în pericol până când va merge la școală!

Publicat: 28 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Bebelușul născut prematur dintr-o mamă cu Covid-19 va fi externat Deși poate pleca acasă chinul părinților abia acum începe Viața băiețelului este în pericol până când va merge la școală
Bebelușul născut prematur dintr-o mamă cu Covid-19 va fi externat, dar viața lui este în pericol până va merge la școală

Bebelușul născut prematur dintr-o mamă cu Covid-19 va fi externat în această săptămână. Deși va putea merge acasă, părinții vor fi nevoiți să îl țină în permanență sub control. Medicii spun că băiețelul este în pericol până când va merge la școală. Dacă nu va fi îngrijit corespunzător, acesta poate orbi.

Bebelușul născut prematur dintr-o mamă cu Covid-19 va fi externat

Bebelușul născut prematur dintr-o mamă cu Covid-19 pe data de 22 aprilie 2020 la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași, dintr-o mamă diagnosticată cu Covid-19, va fi externat în această săptămână. După 3 luni de internare, copilașul va fi în sfârșit în brațele familiei. Tatăl nu l-a văzut niciodată, iar mama doar la naștere. Chiar dacă a împlinit criteriile legate de greutate, micuțul va fi supravegheat de către medici până la vârsta de 2 ani. Pericolul nu a dispărut. Băiețelul poate suferi oricând complicații din cauza faptului că s-a născut prematur. Abia când va împlini 7 ani, părinții se vor putea relaxa.

Prof. dr. Maria Stamatin: „Este greu de spus cum va evolua copilașul pentru că a trecut prin toate complicațiile specifice prematurității”

Familia așteaptă nerăbdătoare să-i facă cunoștință cu lumea de dinafara spitalului în care a fost internat de la naștere. Chinul părinților abia de acum începe. Chiar dacă micuțul va fi externat cu greutatea ideală, părinții vor trebui să-l ducă periodic la medic și să fie atenți la orice modificare care ar putea apărea în starea lui de sănătate.

„Este greu de spus cum va evolua copilașul. A trecut prin toate complicațiile specifice prematurității. Pe lângă acest lucru, a avut și o hemoragie cerebrală. Evoluția lui depinde din acest moment, de implicarea părinților. Aceștia vor fi nevoiți să îl supravegheze în permanență. Până la vârsta de 2 ani vor trebui să-l ducă periodic la control. Orice copil născut prematur este predispus unor riscuri majore dacă nu este îngrijit corespunzător”, spune prof. dr. Maria Stamatin, șefa secției de neonatologie de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași.

Medicii spun că după externare, viața băiețelului născut prematur depinde în primul rând, de implicarea părinților

Bebelușul născut prematur  va trebui să facă kinetoterapie acasă. Medicii de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași spun că cel mic, chiar dacă va fi externat, este în pericol. Părinții vor fi intruiți de către medicii specialiști pentru a se asigura că vor putea stopa posibilele pericole la care acesta este expus.

„Când va veni mama pentru externare, aceasta va fi instruită de către medicul kinetoterapeut în legătură cu exercițiile pe care trebuie să le facă acasă cu bebelușul. Totodată, familia trebuie să-l aducă în continuare la control. Totodată, copilului îi trebuie asigurat tratamentul pentru anemia prematurului și urmărit de oftalmolog pentru a evita retinopatia prematurității. Dacă nu este ținut sub control, cel mic poate orbi. Este vorba despre o echipă întreagă de specialiști care vor fi implicați pentru a ne asigura că bebelușul va avea o evoluție favorabil și va sta departe de complicații”, mai spune prof. dr. Maria Stamatin.

Prof. dr. Maria Stamatin: „Copilul născut prematur poate avea deficiențe de vorbire, de mișcare, de vedere, de gândire”

„Pericolul există până copilul intră la școală”, spun medicii specialiști. În România, copilul născut prematur este supravegheat de către medici până la vârsta de 2 ani. În străinătate însă, medicii consideră că părinții se pot relaxa abia după ce cel mic va merge la școală.

„Din cauza problemelor medicale prin care a trecut o dată cu nașterea prematură, cel mic este supus unor riscuri majore. Poate avea deficiențe de vorbire, de mișcare, de vedere, de gândire. De aceea, toată echipa medicală face tot posibilul că în momentul externării, părinții să înțeagă cu adevărat ce presupune îngrijirea unui copil născut prematur. Pericolele mai mari sunt abia după ce copilul este externat. Dacă părinții îl vor aduce, așa cum li se indică, periodic la control, nu le asigură că cel mic va scăpa de complicații. Le asigură însă faptul că, descoperite la timp, aceste complicații pot fi tratate mai ușor”, adaugă prof. dr. Maria Stamatin.

Băiețelul născut prematur a luptat 3 luni de zile pentru a rămâne în viață, în timp ce medicii nu-i mai dădeau nicio șansă

Medicii de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași spun că bebelușul este un luptător. Este un luptător, pentru că, deși s-a născut la o greutate de 1.000 de grame și a scăzut ulterior la 750, a supraviețuit. Mai mult decât atât, s-a luptat cu toate problemele medicale specifice prematurității. Mama lui, o tânără de 20 de ani, după ce a fost diagnosticată pozitiv la infecția cu coronavirus, a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Aceasta și-a putut vedea copilul doar la naștere. După ce a fost externată, femeia a plecat acasă, la Vaslui. Timp de 3 luni de zile, din cauza pandemiei de coronavirus, mama nu a avut acces în spital. Medicii i-au trimis fotografii cu copilul doar pe whatsapp. Acum, își va putea strânge pruncul în brațe.

Adauga un comentariu