National

Betty, dezvăluiri despre plecarea lui Florin Salam în Canada: „Este epuizat psihic”

Publicat: 03 mart. 2021

Invitată în platoul emisiunii “Star Matinal” de la Antena Stars, fiica lui Florin Salam a vorbit despre plecarea definitivă a manelistului, după ce recent a fost difuzat un material cu manelistul în care a dezvăluit că și-a cumpărat o casă în Canada, unde avea de gând să se mute cu partnera de viață, cu puțin timp înainte de pandemia de coronavirus.

Florin Salam și Roxana Dobre aveau planuri mari înainte ca pandemia de coronavirus să pună pe pauză întreaga planetă. Manelistul dezvăluia în cadrul unui interviu exclusiv pentru Antena 1 că și-a achiziționat o locuință în Canada și că își dorește să se stabilească definitiv acolo, alături de partenera de viață.

Din cauza măsurilor de siguranță și a imposibilitătii de a părăsi țara, Florin Salam nu și-a putut îndeplini visul, astfel că și-a petrecut ultimul an în România. Potrivit spuselor fiicei sale, dorința de a se muta în străinătate nu a dispărut din mintea manelistului. Și mai mult decât atât, Betty Salam a recunoscut ca i s-ar părea o idee bună ca tatăl ei să înceapă o viață nouă departe de meleagurile natale, din cauza oboselii pshihice cu care se confruntă.

“A avut ideea asta și încă nu cred că a renunțat la ea. Nici nu l-am întrebat. Chiar îl înțeleg. Tata este cel mai iubit artist din România, dar este și foarte obosit. A muncit foarte mult și este epuizat psihic.

Este multă nebunie. Nu știu cât de mult poate sta în Canada. Eu nu aș pleca, pentru că nu sunt la un nivel care să îmi permită să spun că plec din România. Când o să ajung la un nivel, atunci pot spune și eu asta”, a spus Betty Salam pentru Antena Stars.

Probleme grave pentru Florin Salam: „E aproape orb”

Cântărețul a neglijat problemele pe care le avea și nu a purtat ochelarii de vedere atât de des pe cât trebuia. În urmă cu ceva timp, el a făcut un live pe Facebook și a încercat să poarte un dialog cu fanii săi. Lui Florin Salam i-a fost, însă, imposibil să citească mesajele pe care le primea, în ciuda faptului că purta ochelari.

”Florin are probleme cu ochii, a fost o perioadă când îl usturau în permanență ochii pentru că nu dormea și cânta până dimineața în fum de țigară. A făcut o conjunctivită, nu s-a tratat. Până la urmă a trebuit să-și pună ochelari pentru că i-a fost afectată vederea. E aproape orb, nu mai distinge detaliile”, a povestit un apropiat al lui Florin Salam pentru WOWbiz.ro.





Adauga un comentariu