News Flash:

Biciclist accidentat mortal de un microbuz

25 Mai 2007
1888 Vizualizari | 0 Comentarii
• Ieri, un biciclist a fost omorat de un microbuz inchiriat de SC Unistil SRL care se indrepta spre capatul traseului pentru a intra pe traseu • In urma anchetei efectuate la fata locului, s-a constatat ca soferul nu este vinovat de producerea accidentului
In cursul zilei de ieri, un biciclist a fost omorat dupa ce a fost lovit de un microbuz inchiriat de SC Unistil SRL care se indrepta spre capat pentru a intra pe traseu. Tragedia s-a petrecut in zona podului de lemn la ora 5.00 dimineata. In urma accidentului, biciclistul Doru Malache a decedat pe loc. Potrivit patronului SC MC 91 Intim SRL, societatea comerciala care a inchiriat microbuzul SC Unistil SRL, cumplitul accident s-a produs din vina biciclistului in varsta de 60 ani, care nu a acordat prioritate de trecere microbuzului. Victima, Doru Malache iesea de pe strada Ghiconescu, pentru a intra pe strada Splai Bahlui. "Biciclistul venea dinspre strada Ghiconescu si nu a acordat prioritate microbuzului nostru cu toate ca avea «cedeaza trecerea» Soferul nostru, Valentin Manoliu care conducea microbuzul in acel moment are o vechime de peste 30 de ani ca si conducator auto. In urma anchetei efectuate la fata locului, soferul nu este vinovat de producerea accidentului", a declarat Aurel Cretu, directorul SC MC 91 Intim SRL. Potrivit reprezentantilor politiei Rutiere Iasi, vinovat de tragedia petrecuta ieri dimineata este victima, Doru Malache, care nu a acordat prioritate microbuzului. Cu toate ca soferul microbuzului nu se face vinovat de producerea accidentului, politistii i-au intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa. "Evenimentul rutier s-a petrecut la ora 5.00 dimineata intre un microbuz al SC Unistil SRL si un biciclist. Presupun ca soferul nu s-a asteptat ca biciclistul sa-i apara in fata, motiv pentru care nu a putut face prea multe ca sa-l evite. Am intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa pe numele soferului microbuzului", a spus inspectorul principal Costel Mandru, purtator de cuvant al Politiei Rutiere Iasi. Ghinion in lant la SC Unistil SRL Doua autobuze apartinand SC Unistil SRL au fost accidentate grav de un camion cu lemne la Tomesti. In urma coliziunii nu au existat victime. Coliziunea intre cele trei autovehicole implicate, se datoreaza autocamionului cu lemne, care a ramas fara frane. "Ieri, in jurul orei 11.00, doua autobuze ale noastre au fost avariate in urma unei coliziuni cu un camion cu lemne. Nu au existat victime deoarece soferul camionului cand a observat ca a ramas fara frane a claxonat, astfel soferii nostri incercand sa evite pe cat posibil impactul. Pagubele se ridica la aproximativ 200 milioane lei (20 mii RON)", a precizat Adrian Lopataru, inginerul sef al SC Unistil SRL.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1668 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031771 (s)