Local

Bilanț îngrijorător de Covid-19 la Iași. Numărul total al deceselor a ajuns la 130

Publicat: 17 sept. 2020
Bilanț Covid-19 Iași

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 a fost transmisă de Direcția de Sănătate Publică Iași, joi, 17 septembrie 2020.

Câte persoane s-au infectat cu noul coronavirus la Iași

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 17 septembrie 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 4.037 de cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 110 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.612 au fost externate (cu 24 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind de 130.

Astfel, la data de 16 septembrie a.c., 305 poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor Iași și Ministerului Sănătății au acţionat pe raza judeţului Iaşi pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate.
Pe parcursul acţiunilor derulate au fost verificate, în special, unităţile comerciale cu specificul de activitate – terase/bar în aer liber.

În total, pe 16 septembrie la nivelul județului Iași au fost verificate 39 societăți comerciale, 202 de persoane au fost legitimate, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.400 de lei.

Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Misiuni instituționale în județul Iași

ISU a efectuat 14 misiuni, din care: 7 misiuni de transport către unităţi spitaliceşti, 7 misiuni de decontaminare biologică și 0 alte misiuni.
IPJ a efectuat 195 misiuni specifice. IJJ a efectuat 25 misiuni specifice.

Serviciul de Ambulanță Județean a executat 109 misiuni, din care: 57 misiuni de transport către unități spitalicești, 8 misiuni transport către spaţiile de izolare, 15 misiune de transport probe biologice, 25 misiuni de decontaminare biologică și 4 alte misiuni.
MApN a efectuat 7misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 8 militari și 1 mijloc auto.

DSP a efectuat 238 misiuni, din care: 8 misiuni de transport probe biologice, 44 inspecții (20 decizii carantină, 0 misiuni mixte la unități comerciale, 24 alte inspecţii), 186 misiuni de supraveghere epidemiologică (0 machete completare, transmitere date, 74 decizii carantina contact, 53 decizii prelungire izolare la domiciliu, 34 anchete epidemiologice și 25 alte misiuni).

Cazuri Covid-19 la nivel național

Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 108.690 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Grupul de Comunicare Strategică a transmis un record nedorit de 110 cazuri noi de Covid-19 în județul Iași. Focarele de pe teritoriul județului au facilitat apariția acestor cifre îngrijorătoare. În ceea ce privește situația recăderilor au fost reconfirmate cu noul coronavirus la testare nu mai puțin de 41 de persoane.

Datele referitoare la numărul persoanelor declarate vindecate sunt indisponibile la acest moment, urmare a unor actualizări tehnice în sistemul de raportare și în aplicația de centralizare a datelor. Aceste date vor fi comunicate în cel mai scurt timp posibil, imediat ce devin disponibile.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.679 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 4.312 de persoan ediagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 16.09.2020 (10:00) – 17.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (18 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintrea cestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.





Adauga un comentariu