International

Bilanț negru: Încă 47 de decese provocate de coronavirus în China. 427 de noi cazuri de îmbolnăvire confirmate

Publicat: 29 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Bilanț negru Încă 47 de decese provocate de coronavirus în China. 427 de noi cazuri de îmbolnăvire confirmate

Coronavirusul a provocat vineri în China 47 de decese, fiind înregistrate şi 427 de noi cazuri de îmbolnăvire, transmite CNN. În afara Chinei au fost înregistrate în total 87 de decese, cele mai multe în Iran.

La nivel global, 2.922 de persoane au murit din cauza coronavirusului.

Vineri încă 47 de persoane au murit în China din cauza coronavirusului, potrivit Comisiei Naţionale de Sănătate, doar două dintre acestea fiind în afara provinciei Hubei, epicentrul îmbolnăvirilor.

De la izbucnirea îmbolnăvirilor, în decembrie anul trecut, 2.835 de persoane au murit în China.

Alte 87 de persoane au murit în afara Chinei: Iran – 34, Italia – 21, Coreea de Sud – 16, Japonia – 10, Hong Kong – 2, Franţa – 2, Filipine – 1, Taiwan – 1.

Numărul cazurilor de îmbolnăvire confirmate în China a crescut vineri cu 427, 423 dintre acestea fiind în provincia Hubei, numărul total de cazuri în China fiind de 79.251.

Conform autorităţilor chineze, un număr de 39.002 pacienţi s-au vindecat.

La începutul lunii februarie, China raporta zilnic mii de noi cazuri, dar acum numărul acestora s-a stabilizat. Miercuri, pentru prima dată de la apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus, numărul cazurilor raportate în afara Chinei într-o singură zi a fost mai mare decât al celor raportate în China, a subliniat Organizaâia Mondială a Sănătăţii.

Adauga un comentariu