Eveniment-Social

Bilant: Peste 100 de persoane au fost duse la sectiile de politie

Publicat: 20 ian. 2012
1

Peste 100 de persoane care au participat la protestul de joi, din Piata Universitatii, au fost conduse la sectiile de politie, dintre care 14 au fost identificate ca fiind membre ale unor galerii ale câtorva echipe de fotbal, printre care si Dinamo, Steaua si Rapid, a afirmat vineri, intr-o conferinta de presa, seful Directiei Ordine si Siguranta Publica din Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, Aurel Moise. El a precizat ca, in Piata Universitatii, lucrurile s-au desfasurat in conditii aproape normale pâna in jurul orei 23.00, când s-a instalat o baricada pe carosabil.

„Asupra fortelor de ordine au fost aruncate pietre, bucati din gardurile care au fost rupte. In acel moment, conform legii, comandantul actiunii trebuia sau putea sa dispuna interventia in forta. Acest lucru nu s-a facut, fiindca interventia in forta inseamna interventie cu tot ce are in dotare Jandarmeria Româna”, a declarat Aurel Moise.
Potrivit acestuia, Jandarmeria a intervenit pentru degajarea carosabilului si acelei baricade care se construise. In opinia sa, in acel moment, in Piata Universitatii erau aproximativ câteva sute de persoane.

Aurel Moise a spus ca, daca se vor constata in activitatea Jandarmeriei aspecte negative, structurile abilitate vor desfasura cercetari si vor aplica masurile legale. El a adaugat ca la nivel national au fost aplicate peste 500 de sanctiuni contraventionale si au fost constatate peste 100 de fapte de natura penala.





Adauga un comentariu