News Flash:

Biletele de tramvai vor fi inlocuite de carduri

12 Decembrie 2007
2037 Vizualizari | 5 Comentarii
Biletele de tramvai vor fi inlocuite de carduri
• "Clientii nostri vor avea posibilitatea sa plateasca calatoriile prin intermediul cardurilor electronice, care se vor putea cumpara de la fiecare punct de distributie a biletelor si abonamentelor RATP", a declarat Mihai Adrian, purtatorul de cuvant al RATP Iasi


Conducerea Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi a anuntat ca pentru anul viitor, unitatea are in vedere implementarea a doua proiecte majore in ceea ce priveste modul de efectuare a transportului public in municipiul Iasi. Un prim proiect se refera la dotarea tuturor mijloacelor de transport public cu sisteme de citire a cardurilor. Cu ajutorul acestui sistem, iesenii vor plati contravaloarea calatoriilor fara sa mai cumpere bilete. RATP Iasi vrea sa preia modelul Regiei de transport din Bucuresti, care in prezent dispune de astfel de sisteme. Calatorii vor achizitiona aceste carduri de la punctele de distributie a tichetelor de calatorie din oras. Aceste carduri sunt asemanatoare celor bancare deoarece sunt incarcate cu o anumita suma de bani, iar odata cu utilizarea lor Regia va extrage de pe cardul calatorului contravaloarea calatoriei. Modul de utilizare a cardului este foarte simplu: calatorul urca in mijlocul de transport, iar langa compostoarele obisnuite se vor afla si sistemele de achitare a calatoriei prin intermediul cardului. Clientul trece cardul cu seria de bare prin fata sistemului, iar acesta va extrage din contul calatorului costul calatoriei.

"Acesta este unul dintre proiectele noastre pe care vrem sa il implementam pe parcursul anului viitor. Deocamdata, numai Regia de transport din Bucuresti dispune de astfel de sisteme, insa de la anul si noi vom dota mijloacele de transport cu ele. Astfel, clientii nostri vor avea posibilitatea sa plateasca calatoriile prin intermediul cardurilor electronice, care vor putea fi cumparate de la fiecare punct de distributie a biletelor si abonamentelor RATP", a declarat Mihai Adrian, purtatorul de cuvant al RATP Iasi.
Un alt proiect indraznet pe care Regia ieseana doreste sa il implementeze este dotarea cu un sistem GPS de monitorizare a transportului public la nivelul municipiului Iasi. In aceste conditii, calatorii nu vor mai astepta ore in sir sosirea unui mijloc de transport deoarece sistemul GPS va permite angajatilor sa monitorizeze cu atentie fiecare intarziere sau avarie a unui mijloc de transport si vor suplimenta transportul in zona respectiva ori vor solicita intrarea mai rapida in trafic a mijloacelor de transport de la capat de linie. In prezent, monitorizarea transportului public se efectueaza prin intermediul dispecerilor de la capat de statie, care insa nu ofera precizia sistemelor GPS si nu permite monitorizarea fiecarui mijloc de transport indiferent de zona in care se afla. Aceste proiecte vor fi finantate de catre Consiliul Local. "Cred ca cea mai importanta investitie pe care o vom face o reprezinta achizitionarea sistemelor GPS de monitorizare a mijloacelor de transport si a modului in care deruleaza transportul in municipiul Iasi. Acest sistem ne va permite sa evitam intarzierile mijloacelor noastre de transport. Ramane de vazut care din proiecte va fi implementat mai intai sau daca vor fi implementate ambele in aceleasi timp", a mai declarat Mihai Adrian. Totodata, conducerea RATP Iasi mai urmareste montarea in fiecare statie a unor panouri electronice de informare a calatorilor asupra frecventei mijloacelor de transport in municipiul Iasi.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

unu  | #25473
mai bine a-ti cumpara autobuze decat sa cheltuiti bani aiurea pe carduri si sisteme GPS.Locuiesc in Alexandru si ca ajung dimineata in Copou trebuie sa plec ori de la 6 dimineata de acasa ori de pe la 8, 8:30.Ca intervalul 6:30 - 8 nu mai am nici o sansa.Trec acele maxi taxi spraincarcate care bineinteles ca nu mai opresc si in statia Alexandru.Mai bine sefii acestei regii ar incerca sa mearga cu mijloacele de transport in orele de varf si sa ii vad dupa aia daca tot asa aiurea vor vrea sa cheltuie banii.
un nimeni  | #25474
scoate-tu pdata biletele de la vatmani si soferi ca sa poata circula an grafic
gigi  | #25475
si cum naiba te verifica daca ai "compostat" ?
Anonim  | #25476
ma intreb nenorocitii astia de la ratp merg vreodata cu tramvaiele sau cu microbuzele sa vada ce jegoase sunt? sau sa stea in statie cate jumatate de ora?
sau s-au urcat in maxi-taxi din Dacia pana in copou si sa mergi inghesuit ,ca sa imbogatim hotii de la unistil? oare de ce nu pun autobuze DACIA COPOU ?PROBABIL E SPAGA MARE D-NILOR DE LA RATP
anonimus  | #25477
prostul nu e prost destul daca nu e si fudul
dar e destept cand nu o face pe banii lui
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1268 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013603 (s)