News Flash:

Traiasca republica!

Bim cel alb, ureche neagra

1 Aprilie 2010
2879 Vizualizari | 0 Comentarii
Pe terenul viran de langa casa noastra, traia, pana nu demult, un catel simpatic si jucaus. Intrucat era în întregime alb si avea doar urechea stanga neagra, i-am dat numele semenului sau dintr-un film rusesc de altadata. Nascut toamna tarziu, Bim era cel mai firav dintre cei zece frati ai sai, dar cel mai jucaus. Totdeauna ramanea ultimul la mancare, de aceea uneori îl hraneam separat, pazindu-l de ceilalti. Au venit gerurile din decembrie, la fel de aprige ca odinioara cele descrise de Toparceanu în "Balada popii din Rudeni". Ii pregatisem lui Bim un culcus destul de calduros, dar ne îndoiam ca, asa firav cum era, va trece de iarna. Ii dadeam aproape zilnic hrana calda, iar el ne multumea asteptandu-ne la poarta si dand vesel din coada.
Si uite asa, azi mai frig, maine mai cald, iarna a plecat, ducand cu ea parca si frigul din sufletele noastre, înghetate de criza. Bim, voios nevoie mare, alerga dupa vrabii si învata de la mama-sa cum sa devina un caine de nadejde. Il mai smocaiau uneori fratii lui, mai voinici si mai bine pregatiti pentru viata, dar lui Bim îi trecea repede supararea. Cand ne apropiam, se aseza uneori pe spate, cu labutele în sus si ne invita la joaca. Toate astea pana într-o zi, cand am bagat de seama ca locul lui obisnuit de la poarta este pustiu, iar Bim sta stingher pe un petec de sac ceva mai departe, cu botul pe labe si dand anemic din coada la vederea noastra. Pentru ca statea sa ploua, l-am bagat în cusca zicandu-mi ca este vreo indispozitie trecatoare sau vreo raceala usoara. Dar Bim era din ce în ce mai apatic si mai slabit, asa încat a doua zi l-am tratat cu antibiotic, asa cum facem cu noi însine atunci cand avem vreo suferinta ascunsa.
Degeaba, Bim se stingea vazand cu ochii, la fel de trist si de linistit ca o lumanare. Am încercat si ultima solutie si l-am dus la medic. Acesta, dupa ce l-a cercetat rapid, a dat din cap cu îndoiala si a spus ca poate încerca un tratament, dar boala lui Bim este una care nu iarta pe cateii mici, odata ce i-a prins în gheare. Era o boala transmisa de capuse, un microorganism vorace care-i manca globulele rosii si-i distrugea organele interne. De pe masa din sala de tratamente, privirea înlacrimata si rugatoare a catelului ne frangea inimile. L-am rugat pe medic sa-l trateze, chiar daca nu-i dadea nici o sansa. Inert, Bim cel atat de vioi altadata nici n-a clipit la întepaturile acelor de seringa. L-am luat pe brate si l-am adus înapoi pe dealul unde ceilalti catei îsi duceau mai departe traiul lor fericit si fara griji. Din cand în cand, cate unul îl adulmeca pe Bim, mirandu-se parca de imobilismul si indiferenta acestuia.
Catelul cu urechea neagra s-a prapadit catre amiaza, cu ochii la soarele primavaratec. Telefonul fetitei noastre sunase din ora în ora, iar vocea stinsa a sotiei rostea una din acele întrebari fara raspuns, la finalul carora semnul ortografic nu este cel uzual: cum o sa-i spunem Stefaniei!
Cat despre mine, îmi vine în minte o vorba a bunicii, cum ca cei ce mor în Saptamana Mare merg în rai, iar în momentul acesta sunt sigur ca exista un rai al cateilor în care, poate uneori, prietenii nostri patrupezi au grija de cate-un om fara stapan!
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5632 (s) | 22 queries | Mysql time :0.427174 (s)