Magazin

BINE faci, BINE gasesti: Cum a fost rasplatita o chelnerita pentru un GEST frumos

Publicat: 21 oct. 2013
1

Vedeta de televiziune americana Ellen DeGeneres a completat un cec in valoare de 10.000 de dolari pentru o tanara chelnerita de la un local din New Hampshire, careia i-a oferit in dar si un televizor, pentru ca aceasta a achitat, din banii proprii, nota de plata de 28 de dolari pentru pranzul a doi militari americani, relateaza Huffington Post, citat de romaniatv.net.

Cei doi militari, din Garda Nationala, au intrat intr-un restaurant din orasul Concord (statul New Hampshire), unde lucreaza Sarah Hoidahl, pentru a lua masa de pranz. Auzindu-i discutand despre criza bugetara si salariile care le-au fost inghetate, tanara le-a adus un biletel in loc de nota de plata: „Din cauza crizei, munca oamenilor care ne protejeaza tara nu se plateste, dar eu imi primesc in continuare salariul. Pranzul e pe cheltuiala mea!”, a scris Hoidahl pe biletul respectiv, ea achitand in total 27,75 de dolari.

Cunoscuta moderatoare de televiziune Ellen DeGeneres – castigatoare a 11 premii Emmy pentru „The Ellen DeGeneres Show”- a aflat de gestul tinerei de pe pagina de Facebook a Garzii Nationale a SUA, unde era postata si o fotografie a chelneritei.

Atunci Ellen a decis sa rasplateasca omenia aratata de tanara femeie, oferindu-i o suma de 300 de ori mai mare decat cea platita de aceasta. A completat cecul in emisiunea sa, in care a invitat-o pe tanara. Aceasta a fost atat de emotionata incat si-a acoperit fata cu mainile. „Esti o persoana buna”, a repetat Ellen DeGeneres de mai multe ori.





Adauga un comentariu