News Flash:

Biserica ajuta justitia lumeasca

24 Mai 2002
850 Vizualizari | 0 Comentarii
Mitropolia cedeaza Tribunalului jumatate din spatiul inchiriat la Iprochim

•Senatorul Ioan Solcanu a promis ca va face demersurile necesare, intervenind pe langa ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, in vederea rezolvarii problemelor administrative cu care se confrunta Tribunalul

In urma negocierilor purtate ieri intre reprezentantii justitiei iesene si IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, s-a cazut de acord ca Mitropolia sa cedeze Tribunalului Judetean o parte din spatiul pe care preotii l-au inchiriat in primavara acestui an de la societatea Iprochim Iasi (vechiul ITPIC - Institutul de Inginerie Tehnologica si Proiectare in Industria Chimica), situat pe strada Costache Negri, nr. 48.
Presedintele Curtii de Apel Iasi, Anca Ghideanu, si vicepresedintele Tribunalului, Dan Anton, au purtat ieri discutii particulare cu conducerea Mitropoliei iesene, in vederea cedarii respectivului imobil. Pe viitor, preotii doresc sa construiasca in incinta acestui imobil o fundatie si o gradinita pentru copiii institutionalizati, pe baza unor fonduri primite din strainatate. In aceste zile, urmeaza sa se stabileasca detaliile finale ale respectivului proiect. Reprezentantii justitiei au apreciat ca respectivul imobil reprezinta spatiul adecvat pentru transferarea uneia dintre instantele judecatoresti impreuna cu arhivele aferente, deoarece este foarte bine ingrijit, iar costurile pentru viitoarele amenajari ale salilor de judecata sunt foarte mici. Vicepresedintele Dan Anton a considerat ca spatiul pentru care inca se mai duc tratative este "cel mai ieftin si mai convenabil dintre toate spatiile descoperite pana in prezent".
Peste aproximativ o saptamana, comisia insarcinata cu transferul celor trei instante, formata din magistratul Dan Anton, directorul economic al Tribunalului, Cristian Stefanita, un reprezentant al firmei Nova Construct si unul din partea firmei de proiectare, se va deplasa la Bucuresti, pentru a obtine aprobarile necesare inceperii proiectului de ocupare a spatiilor prevazute. Vicepresedintele Tribunalului a precizat ca obtinerea aprobarilor necesare este doar o chestiune de timp, din moment ce discutiile prin telefon cu reprezentantii Directiei Economice si de Investitii din cadrul Ministerului de Justitie au fost, pana in prezent, extrem de pozitive. De asemenea, in cadrul unor discutii cu reprezentantii Tribunalului judetean, senatorul Ioan Solcanu, vicepresedintele PSD, si-a reafirmat sprijinul neconditionat in ce priveste rezolvarea problemelor administrative cu care se confrunta justitia ieseana. Parlamentarul iesean a promis ca va interveni personal la ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, in vederea declansarii unui proiect pentru obtinerea sumelor necesare viitoarei constructii a celui de-al doilea Palat de Justitie din Iasi, care, dupa toate probabilitatile, va deveni o certitudine chiar incepand cu anul viitor. Solcanu a apreciat in mod deosebit interesul actualei conduceri a justitiei iesene de a-si construi in viitor un nou edificiu, in vederea descongestionarii intregii activitati si crearea unui climat propice atat pentru angajati, cat si pentru publicul justitiabil. Luni, 27 mai 2002, reprezentantii firmei ce se ocupa de amenajarile spatiilor negociate vor decide in care dintre imobilele puse in discutie ar putea fi executate birourile pentru angajati sau salile de judecata. Constructorii au apreciat ca lucrarile de amenajare ar putea dura intre o luna si doua luni, dupa care, cele trei instante, Curtea de Apel, Tribunalul si Judecatoria, ar putea fi transferate in deplina siguranta.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1200 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017720 (s)

loading...